BURSELE DIN LUME Bursele europene au început săptămâna în declin

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 27 noiembrie 2012

Bursele europene au început săptămâna în declin

Bursele din Europa au început în scădere această săptămână, în aşteptarea rezultatului reuniunii miniştrilor de finanţe din zona euro în privinţa ajutorului destinat Greciei.

Titlurile "Barclays" Plc au coborât cu 5%, la 241,45 pence, după ce "Qatar Holding" LLC a înstrăinat warrant-urile pe care le mai deţinea la banca britanică. În plus, unii dintre cei mai mari investitori ai "Barclays" l-au îndemnat pe noul director executiv al băncii, Antony Jenkins, să desprindă divizia de investiţii din cadrul acesteia.

Acţiunile UBS AG, cea mai mare bancă din Elveţia, au pierdut 1%, ajungând la 14,6 franci. Autoritatea de reglementare financiară din Marea Britanie a amendat UBS cu 47,6 milioane de dolari pentru eşec în supravegherea operaţiunilor.

Acţiunile "Lafarge" SA, cel mai mare producător mondial de ciment, au scăzut cu 2,8%, la 43,44 euro, pe fondul instabilităţii politice din Egipt. Compania franceză obţine aproape un sfert din vânzări în Orientul Mijlociu şi Africa.

Titlurile producătorului britanic de medicamente "GlaxoSmithKline" Plc s-au depreciat cu 0,6%, la 1.339,5 pence. Compania va cumpăra încă 31,8% din divizia sa indiană, care produce bunuri de larg consum, plătind în schimb aproape 940 de milioane de dolari.

Acţiunile "L'Oreal" SA, cel mai mare producător mondial de cosmetice, au înregistrat un declin de 0,1%, la 104,35 euro. Compania franceză preia brandul american "Urban Decay", valoarea tranzacţiei nefiind dezvăluită.

Titlurile "Renault" SA, a doua mare companie auto din Franţa, au coborât cu 1%, la 37,83 euro. "Renault" intenţionează să formeze o societate mixtă cu "Dongfeng Motor Group" Co., al doilea mare producător auto din China, potrivit China Business News, care citează surse din cadrul "Dongfeng".

Acţiunile "Peugeot" SA, cel mai mare producător auto din Franţa, s-au depreciat cu 1%, la 4,71 euro.

La ora 16.45 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,5%, la 5.790,87 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,7%, la 3.503,35, SMI al Bursei din Zürich - cu 0,4%, la 6.688,60.

SUA, pe curs negativ

Acţiunile de pe pieţele americane au urmat un curs descendent ieri, în deschidere, în condiţiile în care parlamentarii SUA se pregăteau să dezbată aşa numitul "vârf fiscal" aşteptat în 2013, iar miniştrii de finanţe din zona euro discutau pe marginea sprijinului destinat Greciei.

Titlurile "JPMorgan Chase & Co.", cea mai mare bancă din SUA, s-au depreciat cu 2,1%, la 40,21 dolari, iar cele ale "Bank of America" Corp., a doua instituţie de credit din ţară, cu 0,7%, la 9,84 dolari. Acţiunile asiguratorului "American International Group" Inc. au coborât cu 0,2%, la 32,78 dolari.

Acţiunile "Freeport-McMoRan Copper & Gold" Inc., cel mai mare producător mondial de cupru, au scăzut cu 1,2%, la 38,42 dolari, iar cele ale producătorului de aluminiu "Alcoa" Inc. - cu 0,6%, la 8,30 dolari.

La ora 09.50, indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,5%, la 12.943,72 punc­te, Standard & Poor's 500 - cu 0,6%, la 1.400,58, Nasdaq Composite - cu 0,04%, la 2.959,67.

Asia, în creştere

În Asia, acţiunile au urmat un curs pozitiv ieri, pe fondul deprecierii yenului nipon, respectiv al informaţiilor privind avansul cheltuielilor de consum în SUA.

Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare producător de autoturisme din Japonia, au urcat cu 1,7%, la 3.575 yeni, iar cele ale rivalului mai mic "Nissan Motor" Co. - cu 2,3%, la 806 yeni. "BNP Paribas" SA şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru titlurile companiei "Toyota": "cumpără", de la "păs­trează".

Tot în sectorul auto japonez, acţiunile "Honda Motor" Co. au câştigat 0,6%, ajungând la 2.766 yeni. Acţiunile producătorului de roboţi industriali "Fanuc" Corp. au avut un preţ de 14.040 yeni, mai mare cu 0,3% faţă de ultima zi a săptămânii trecute.

Titlurile "Dongfeng Motor Group" Co., al doilea mare producător de autovehicule din China, au consemnat un avans de 8,3% pe piaţa din Hong Kong, afişând o cotaţie de 11,44 dolari HK. Potrivit China Business News, compania franceză "Renault" intenţionează să formeze o societate mixtă cu "Dongfeng Motor".

Acţiunile "Kangwon Land" Inc., operator sud-coreean de cazinouri şi hoteluri, au crescut cu 13%, la 31.500 woni. Compania a obţinut aprobarea guvernului de la Seul pentru planurile sale de extindere.

Titlurile companiei miniere australiene "OZ Minerals" Ltd. au urcat cu 1,3%, la 7,21 dolari aus­tralieni, iar cele ale producătorului de aur "Newcrest Mining" Ltd. - cu 1,6%, la 25,75 dolari aus­tralieni.

Acţiunile "Samsung Electronics" Co., producător sud-coreean de electronice, au scăzut cu 2,3%, la 1,404 milioane woni. Rivalul american al acestei companii, "Apple" Inc., a solicitat unei instanţe din SUA adăugarea a şase terminale Samsung într-un proces intentat deja în privinţa patentelor.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,2%, la 9.388,94 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 0,3%, la 4.424,19, Kospi al pieţei din Seul a scăzut cu 0,2%, la 1.908,51.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb