BURSELE DIN LUME Bursele europene scad din cauza tensiunilor politice din Spania

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 20 octombrie 2017

Bursele europene scad din cauza tensiunilor politice din Spania

Acţiunile companiilor listate la bursele din Europa au scăzut ieri, din cauza escaladării tensiunilor politice din Spania.

Titlurile "Banco de Sabadell" SA din Spania s-au depreciat cu 1,6%, la 1,64 euro, iar cele ale "Bankia" SA - cu 0,9%, la 4,04 euro.

Acţiunile producătorului anglo-olandez de bunuri de larg consum "Unilever" NV au pierdut 5%, atingând 49,64 euro, după ce acesta a raportat o creştere sub aşteptări a vânzărilor, de 2,6%, în trimestrul al treilea. Analiştii aşteptau un avans de 3,9%.

Titlurile concernului german "Siemens" AG au înregistrat un declin de 0,5%, la 117,70 euro. Compania intenţionează să efectueze o reorganizare generală a diviziei sale energetice ("Power & Gas") care va avea ca rezultat închiderea unor unităţi şi mii de concedieri, anunţă revista Manager Magazin, citând surse din companie.

Acţiunile "Nestle" SA, cel mai mare grup alimentar din lume, au coborât cu 0,7%, la 84,15 franci. Compania elveţiană a avertizat că se aşteaptă în acest an la o scădere a marjei de profit cu 40 până la 60 de puncte de bază, din cauza costurilor de restructurare mai ridicate.

Titlurile "Jumbo" SA, cel mai mare retailer de jucării din Grecia, au urcat cu 0,1%, la 13,81 euro. "Jumbo" ia în considerare emiterea unor obligaţiuni convertibile pentru a obţine până la 250 de milioane de euro, în vederea finanţării expansiunii internaţionale, a anunţat publicaţia Kathimerini.

Acţiunile "Carrefour" SA au urcat cu 2,7%, la 17,60 euro, deşi compania franceză de distribuţie a anunţat că vânzările sale au încetinit semnificativ în trimestrul al treilea din 2017, pe fondul cererii slabe din ţara de origine.

La ora 16.34 (ora României), indicele IBEX 35 al pieţei din Madrid a scăzut cu 0,8%, la 10.186,60 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,6%, la 5.351,57, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,6%, la 12.959,98.

SUA, în declin

Pe Wall Street, acţiunile au coborât ieri, în deschidere, investitorii fiind atenţi la rezultatele financiare anunţate de companii.

Titlurile producătorului de echipament sportiv "Nike" Inc. s-au depreciat cu 0,7%, la 51,93 dolari. "Goldman Sachs" a retrogradat calificativul acordat acţiunilor acestei companii ("neutru", de la "cumpără").

Acţiunile gigantului tehnologic "Apple" Inc. au scăzut cu 2%, la 156,55 dolari, pe fondul informaţiilor conform cărora comenzile de iPhone 8 au slăbit.

Titlurile companiei de comerţ online "eBay" Inc. au pierdut 3,2%, ajungând la 36,75 dolari, deşi aceasta a raportat venituri trimestriale peste aşteptări.

La ora 09.46, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,3%, la 2.552,55 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,4%, la 23.065,41, Nasdaq Composite - cu 0,8%, la 6.572,63.

Asia, pe curs mixt

Pe pieţele din Asia, acţiunile au avut un curs mixt ieri, în urma publicării unor date economice privind China şi Japonia.

Titlurile producătorului japonez de oţel "Kobe Steel" Ltd. au urcat cu 6,7%, la 882 yeni, după ce trei constructori auto niponi au declarat că nu au descoperit probleme de siguranţă a vehiculelor din cauza aluminiului livrat de compania siderurgică.

Acţiunile grupului siderurgic sud-coreean POSCO s-au apreciat cu 1,2%, la 340.000 woni.

Titlurile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cel mai mare grup bancar nipon, au câştigat 1,1%, ajungând la 733,8 yeni, conform cursului pe care s-au înscris în ziua precedentă băncile din SUA.

Acţiunile grupului minier australian "South32" Ltd. au înregistrat un declin de 2,5%, la 3,15 dolari australieni. Compania a avertizat în privinţa presiunilor pe cheltuielile sale.

Titlurile gigantului minier "BHP Billiton" Ltd. s-au depreciat cu 2,3%, la 26,56 dolari australieni, iar cele ale rivalului "Rio Tinto" Ltd. - cu 2,5%, la 69,12 dolari australieni, din cauza declinului preţului minereului de fier şi al cuprului.

Acţiunile producătorului australian de ţiţei "Santos" Ltd. au crescut cu 1,2%, la 4,28 dolari australieni, după ce acesta şi-a modificat în sens pozitiv estimările pentru producţia şi vânzările sale în acest an.

În acelaşi domeniu, titlurile "Woodside Petroleum" Ltd. au pierdut 1,8%, atingând 29,25 dolari australieni. Compania a raportat declinul producţiei sale în trimestrul al treilea.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,4%, la recordul maxim al ultimilor 21 de ani: 21.448,52 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,1%, la 5.896,13, Kospi al celei din Seul a scăzut cu 0,4%, la 2.473,06.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb