BURSELE DIN LUME Bursele europene scad, investitorii fiind atenţi la politica Fed

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 22 martie 2018

Bursele europene scad, investitorii fiind atenţi la politica Fed

Bursele din Europa au scăzut ieri, investitorii aşteptând decizia de politică monetară a băncii centrale americane (Fed).

Titlurile conglomeratului german "Bayer" AG s-au depreciat cu 0,8%, la 93,88 euro. Compania a obţinut, ieri, aprobarea autorităţilor antitrust din UE pentru preluarea, pe 62,5 miliarde de dolari, a rivalului american "Monsanto" Co.

Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au coborât cu 6,1%, la 11,90 euro. Banca a modificat în scădere intervalul de preţ pentru oferta publică iniţială planificată a diviziei sale de administrare a activelor, anticipând că va obţine mai puţin de două miliarde de euro.

Titlurile "Deutsche Telekom" AG au pierdut 0,4%, ajungând la 13,13 euro. Compania germană de telefonie şi-a exercitat dreptul de preemţiune şi va plăti 284,05 milioane de euro pentru achiziţia unei participaţii de 5% din "Hellenic Telecommunications Organization" (OTE).

Acţiunile "Ubisoft Entertainment" SA s-au apreciat cu 3,1%, la 70,70 euro, după ce conglomeratul media francez "Vivendi" SA şi-a vândut deţinerea la producătorul de jocuri video pe două miliarde de euro.

La ora 16.30 (ora României), indicele CAC 40 al pieţei din Paris a scăzut cu 0,6%, la 5.222,46 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,3%, la 12.267,88.

La New York, acţiunile au avut o evoluţie nesemnificativă în deschidere, înaintea anunţului Fed privind politica monetară viitoare.

Titlurile "JPMorgan Chase & Co.", cel mai mare grup bancar american, s-au apreciat cu 0,3%, la 114,98 dolari.

Acţiunile "Facebook" Inc. au scăzut cu 2,6%, la 168,15 dolari. Comisia Federală pentru Comerţ din SUA (FTC) a deschis o investigaţie privind "Facebook", care i-ar putea aduce reţelei de socializare o amendă uriaşă, ca urmare a suspiciunilor că ar fi facilitat utilizarea datelor a 50 de milioane de utilizatori de către o companie implicată în campania electorală din 2016 a preşedintelui SUA, Donald Trump.

La ora 09.47, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,03%, la 2.716,24 puncte, Dow Jones Indus­trial Average a urcat cu 0,03%, la 24.735,77.

În Asia, acţiunile au fluctuat ieri, în aşteptarea deciziei Fed.

Titlurile producătorului australian de ţiţei "Woodside Petroleum" Ltd. au crescut cu 0,4%, la 28,80 dolari australieni, iar cele ale "PetroChina" Co. - cu 2,4%, la 5,47 dolari Hong Kong, pe fondul avansului cotaţiilor petroliere.

Acţiunile grupului minier internaţional "Rio Tinto" Ltd. au avut un preţ nemodificat faţă de ziua anterioa­ră: 75,23 dolari australieni. Compania vinde două proiecte de cărbune din Queensland către "Glencore" Plc, pe 1,7 miliarde de dolari.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney s-a apreciat cu 0,2%, la 5.950,27 puncte, Hang Seng al pieţei din Hong Kong a coborât cu 0,4%, la 31.414,52. Pieţele din Japonia au fost închise (vacanţă de Echinocţiul de primăvară).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb