BURSELE DIN LUME Bursele europene se menţin pe creştere

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 octombrie 2012

Bursele europene se menţin pe creştere

Acţiunile societăţilor tranzacţionate la bursele din Europa au crescut ieri, în majoritate, după ce Moody's Investors Service a menţinut ratingul de credit al Spaniei, iar Statele Unite au anunţat un avans peste aşteptări al construcţiilor de locuinţe.

Titlurile PSA "Peugeot Citroen", cel mai mare constructor auto din Franţa, au câştigat 3%, ajungând la 5,97 euro. Potrivit Le Figaro, care nu precizează sursa informaţiei, guvernul de la Paris şi băncile ar putea acorda o linie de credit diviziei financiare a companiei, "Banque PSA Finance". Jean-Baptiste Mounier, purtător de cuvânt al "Peugeot", a declarat că societatea analizează opţiuni de finanţare a diviziei în cauză.

Acţiunile "Renault" SA, rivalul mai mic al "Peugeot", au consemnat un avans de 1,6%, la 36,03 euro, iar cele ale companiei auto italiene "Fiat" SpA - de 2,5%, la 4,35 euro.

Acţiunile "Royal Bank of Scotland Group" Plc, cea mai mare bancă britanică deţinută de stat, s-au apreciat cu 1,4%, la 283,9 pence. RBS a decis să se retragă din sistemul guvernamental de garantare a activelor toxice.

Titlurile "ASML Holding" NV, cel mai mare producător european de echipamente pentru semiconductori, au scăzut cu 2,9%, la 40,12 euro. Compania olandeză a decis să cumpere "Cymer" Inc. din SUA, plătind în schimb 1,95 miliarde euro.

Acţiunile companiei suedeze de telefonie "TeliaSonera" AB au scăzut cu 2,4%, la 45,02 coroane. Societatea va elimina 2.000 de locuri de muncă, în condiţiile în care profitabilitatea sa din trimestrul al treilea nu a atins aşteptările.

Titlurile "Credit Agricole" SA, a treia bancă din Franţa, s-au depreciat cu 2,9%, la 6,22 euro. Banca îşi vinde divizia elenă "Emporiki" pe un euro, către banca locală "Alpha Bank".

La ora 16.45 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a urcat cu 0,5%, la 5.900,57 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,2%, la 3.508,37, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,03%, la 7.378,16.

Oscilaţii în SUA

Acţiunile de pe pieţele americane au fluctuat ieri, în deschidere, după ce "International Business Machines" Corp. (IBM) şi "Intel" Corp. au anunţat rezultate financiare dezamăgitoare.

Titlurile IBM au coborât cu 4,2%, la 202,08 dolari. Compania a raportat scăderea vânzărilor sale în trimestrul al treilea: - 5% în ritm anual, la 24,7 miliarde dolari.

Acţiunile "Intel" s-au depreciat cu 3,6%, la 21,55 dolari, iar cele ale "Google" Inc., compania care deţine cel mai popular motor de căutare online, cu 0,5%, la 741,36 dolari. Autorităţile de reglementare din UE i-au cerut companiei "Google" să-şi modifice în mod substanţial politicile de confidenţialitate, întrucât altfel riscă să fie amendată.

Titlurile "Ford Motor" Co. au coborât cu 0,3%, la 10,27 dolari. Compania auto recheamă la service 262.000 de modele Fiesta subcompact, fabricate în perioada 2011-2013, din cauza unor posibile defecţiuni la airbag-ul locului din dreapta şoferului.

Acţiunile lanţului de cafenele "Starbucks" Corp. au pierdut 0,3%, ajungând la 48,80 dolari. Compania s-ar putea confrunta cu o anchetă fis­cală în Marea Britanie.

La ora 09.53, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,03%, la 1.454,45 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,3%, la 13.515,53, Nasdaq Composite - cu 0,1%, la 3.088,42.

Curs pozitiv în Asia

În Asia, acţiunile au crescut ieri, după ce, marţi, Statele Unite au anunţat date peste aşteptări pentru producţia industrială, iar Moody's a menţinut calificativul Spainei.

Titlurile "LG Electronics" Inc., companie sud-coreeană care obţine aproape 45% din vânzări în America de Nord şi Europa, s-au apreciat cu 2,5%, la 70.300 woni, iar cele ale "Samsung Electronics" Co. - cu 0,5%, la 1,336 milioane woni. Acţiunile "LG Display" Co., producător de monitoare LCD, au crescut cu 3%, la 29.200 woni.

Acţiunile "Techtronic Industries" Co., producător chinez de scule electrice care realizează aproximativ 72% din vânzări în America de Nord, au câştigat 3,2% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 13,50 dolari HK. Titlurile "Cosco Pacific" Ltd., societate care operează un port în Grecia, au avut un preţ de 11,64 dolari HK, mai mare cu 5,8% faţă de ziua precedentă.

Acţiunile "Fujikon Industrial Holdings" Ltd., producător de electronice, au urcat cu 9,8%, la 2,24 dolari HK. Compania a informat că aşteaptă creşterea profitului său în primul semestru fiscal.

Acţiunile producătorului japonez de electronice "Sony" Corp., care obţine 20% din vânzări în Europa, au crescut cu 2%, la 956 yeni, iar cele ale rivalului "Panasonic" Corp. - cu 2,2%, la 505 yeni. Titlurile "Misumi Group" Inc., distribuitor de componente pentru instrumente de precizie, s-au apreciat cu 3,7%, la 1.948 yeni. Compania a anunţat că preia "Dayton Progress" Corp. din SUA şi o divizie a societăţii canadiene "Anchor Danly" Co. Investiţiile se ridică la aproape 200 de milioane de dolari.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 1,2%, la 8.806,55 puncte, Kospi al pieţei din Seul - cu 0,7%, la 1.955,15, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 1%, la 21.416,6.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb