Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut ieri, investitorii fiind atenţi la rezultatele financiare ale companiilor.
Titlurile "Banco Popolare" SC din Italia au coborât cu 5%, la 1,36 euro. În trimestrul al treilea, instituţia de credit a avut un profit net de 9,26 milioane de euro, în timp ce analiştii estimau 47,5 milioane de euro.
Acţiunile "Royal Bank of Scotland Group" Plc, cea mai mare bancă britanică deţinută de stat, s-au depreciat cu 2,6%, la 323 pence, iar cele ale "Barclays" Plc - cu 3,4%, la 248 pence. Ancheta globală privind manipularea cursului de schimb valutar s-a extins, incluzând 15 dintre cele mai mari bănci din lume, respectiv unele dintre valutele cele mai tranzacţionate, conform Financial Times.
Titlurile "London Stock Exchange Group" Plc (LSE), operatorul Bursei de Valori din Londra, au scăzut cu 3,9%, la 1.542 pence, deşi LSE a raportat creşterea cu 6% a profitului său în primul trimestru fiscal, la 229,9 milioane lire sterline (366,17 milioane de dolari).
Acţiunile "Enel" SpA, cel mai mare producător italian de utilităţi, au urcat cu 0,2%, ajungând la 3,32 euro. Compania a finalizat vânzarea deţinerii sale la "SeverEnergia" Rusia către "Rosneft", obţinând în schimb 1,8 miliarde dolari.
Tot în sectorul utilităţilor, dar pe piaţa germană, titlurile E.ON AG s-au apreciat cu 1,2%, la 13,60 euro, la fel şi cele ale RWE AG, care au ajuns la 26,88 euro.
La ora 16.50 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 1,5%, la 6.624,03 puncte, FTSE MIB al celei din Milano - cu 1,5%, la 18.724,69, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,9%, la 8.994,42.
• SUA, în declin
În Statele Unite, acţiunile au scăzut ieri, în deschidere, investitorii speculând tot mai mult că Federal Reserve (Fed - banca centrală) ar putea reduce măsurile de stimulare, ca urmare a consolidării economiei.
Titlurile lanţului de cafenele "Starbucks" Corp. au pierdut 0,8%, ajungând la 49,96 dolari. O curte de arbitraj a amendat compania într-un proces al acesteia cu "Kraft Foods", considerând că gigantul din sectorul cafelei trebuie să plătească aproape 2,8 miliarde dolari.
Acţiunile "JPMorgan Chase & Co.", cel mai mare grup bancar american, s-au depreciat cu 1,3%, la 53,29 dolari, iar cele ale rivalului mai mic "Bank of America" Corp. - cu 0,6%, la 14,24 dolari.
Titlurile lanţului de magazine "Macy's" Inc. au crescut cu 7%, la 49,58 dolari. Compania a raportat, pentru trimestrul al treilea din 2013, creşterea cu 22% a profitului său net, la 177 de milioane de dolari sau 47 de cenţi/acţiune, în vreme ce analiştii preconizau 39 de cenţi/titlu.
Acţiunile companiei auto "General Motors" Co. (GM) au urcat cu 1,9%, la 37,37 dolari. GM îşi va muta sediul internaţional de la Shanghai la Singapore, în 2014.
La ora 09.54, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,4%, la 1.761,44 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,4%, la 15.687,03, Nasdaq Composite - cu 0,4%, la 3.905,50.
• Creşteri în Asia
Pe pieţele asiatice, acţiunile s-au înscris pe un curs descendent ieri, pe motiv că liderii Chinei nu au reuşit să contureze paşii care să reducă dominaţia statului în economie. Totodată, declinul a venit pe fondul aşteptărilor potrivit cărora Federal Reserve din SUA ar putea începe să reducă stimulentele luna viitoare.
Titlurile "Industrial & Commercial Bank of China" Ltd., cea mai mare bancă din China, s-au depreciat cu 3,6% pe piaţa din Hong Kong, la 5,16 dolari HK, iar cele ale "China Construction Bank" Corp., a doua mare instituţie de credit din ţara asiatică, cu 2,9%, la 5,80 dolari HK.
Acţiunile "Tencent Holdings" Ltd., cea mai mare companie de Internet din China, au pierdut 4%, ajungând la 392,60 dolari HK. Preşedintele companiei, Pony Ma, a declarat că valoarea acesteia este "înfricoşător de mare" şi va scădea dacă societatea nu va ţine pasul cu trendurile din sectorul tehnologic şi cel al Internetului.
Titlurile gigantului petrolier chinez de stat "Cnooc" Ltd. au consemnat un declin de 2,6%, la 14,86 dolari HK. Subsidiara canadiană a companiei a obţinut drepturi exclusive pentru construcţia unui terminal pentru exportul de gaze naturale lichefiate din Canada.
Acţiunile "Samsung Electronics" Co. din Coreea de Sud au scăzut cu 2,5%, la 1,419 milioane de woni. Compania, care obţine 43% din vânzări în America şi China, aşteaptă să-şi dubleze volumul livrărilor de smartphone-uri în Africa, în 2014. Din cele 100 de milioane de telefoane mobile pe care le-a vândut compania în Africa, anul acesta, 20 de milioane sunt smartphone-uri.
Titlurile "Pioneer" Corp., producător nipon de electronice, au câştigat 22%, ajungând la 202 yeni, după ce acesta a raportat un profit operaţional de 569 milioane de yeni (5,7 milioane de dolari SUA) pentru semestrul încheiat la finele lui septembrie, depăşind aşteptările analiştilor.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a coborât cu 0,2%, la 14.567,16 puncte, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 1,9%, la 22.463,83, Kospi al celei din Seul - cu 1,6%, la 1.963,56.