BURSELE DIN LUME Bursele europene se menţin pe curs pozitiv

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 19 septembrie 2014

Bursele europene se menţin pe curs pozitiv

Investitorii salută decizia Fed de a menţine dobânzile la un nivel redus

Acţiunile de pe pieţele din Europa au continuat, ieri, cursul ascendent pe care s-au înscris în ziua anterioară, după ce preşedintele Federal Reserve din SUA, Janet Yellen, a indicat că dobânzile nu vor creşte în curând.

Titlurile "EasyJet" Plc, a doua mare companie aeriană low-cost din Europa, au urcat cu 1,8%, la 1.362 pence. Operatorul de transport a anunţat că va majora la 40%, de la o treime, proporţia din profit alocată plăţii dividendelor.

Acţiunile "Bayer" AG, cel mai mare producător german de medicamente, s-au apreciat cu 4,9%, la 111,60 euro. Compania a informat că divizia sa producătoare de plastic va fi listată ca o societate separată. Decizia în acest sens trebuie să obţină aprobarea consiliului de supraveghere al companiei.

Titlurile "Royal Bank of Scotland Group" Plc au câştigat 1,2%, atingând 359,20 pence, pe fondul desfăşurării referendumului de independenţă în Scoţia.

Acţiunile "Bank of Cyprus" Pcl, cea mai mare bancă cipriotă, au fost suspendate de la tranzacţionare, la Bursa din Atena. Banca a decis să vândă un portofoliu britanic de credite către "Mars Capital Finance" şi "Camael Mortgages", în schimbul sumei de 361 milioane de euro.

Titlurile "Ericsson" AB, cel mai mare producător mondial de echipamente de reţele de telefonie mobilă, au urcat cu 2,6%, la 93,15 coroane suedeze. Compania nu va mai dezvolta modemuri, urmând să-şi închidă divizia de profil.

Acţiunile "National Bank of Greece" SA (NBG), cel mai mare grup bancar elen, au scăzut cu 2%, la 2,40 euro. NBG a angajat "Goldman Sachs Group" şi alte bănci americane pentru intermedierea vânzării unei participaţii de 40% din subsidiara sa din Turcia, "Finansbank" AS, confrom unor surse citate de Bloomberg.

La ora 16:50 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,4%, la 6.810,54 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,1%, la 9.770,60, ASE al celei din Atena a scăzut cu 1,9%, la 1.110,46.

SUA, în creştere

Acţiunile de pe pieţele americane au crescut ieri, în deschidere, investitorii speculând că dobânzile vor fi menţinute la un nivel redus. O influenţă pozitivă asupra pieţelor au avut-o şi datele din care rezultă declinul solicitărilor de ajutor de şomaj.

Titlurile "Citigroup" Inc., a treia bancă majoră din Statele Unite, s-au apreciat cu 0,3%, la 52,57 dolari.

Acţiunile "Wal-Mart Stores" Inc., cel mai mare lanţ retail din lume, au urcat cu 0,2%, la 76,40 dolari, iar cele ale lanţului de magazine "Macy's" Inc. - cu 0,3%, la 60,83 dolari.

Titlurile "Barrick Gold" Corp., cel mai mare producător de aur din lume, au consemnat un declin de 0,6%, la 16,16 dolari, ca urmare a scăderii cotaţiei metalului preţios. Acţiunile "Freeport-McMoRan" Inc., cel mai mare producător mondial de cupru, au coborât cu 0,6%, la 34,30 dolari.

La ora 09:50, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,3%, la 2.006,71 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,3%, la 17.213,72, Nasdaq Composite - cu 0,3%, la 4.577,13.

Scăderi în Asia

În Asia, cu excepţia Japoniei, acţiunile au scăzut ieri, după ce Federal Reserve şi-a modificat în sens pozitiv estimările privind dobânzile.

Titlurile "Hyundai Motor" Co., cel mai mare constructor auto din Coreea de Sud, au coborât cu 9,2%, la 198.000 woni. Compania se află în fruntea unui grup care a câştigat cursa pentru un spaţiu imobiliar înstrăinat de "Korea Electric Power" Corp. Oferta grupului, de 10.550 miliarde woni (10 miliarde dolari), a fost aleasă în defavoarea celei înaintate de producătorul de electronice "Samsung Electronics" Co., ale cărui acţiuni au pierdut 1,3%, atingând 1,210 milioane woni.

Titlurile "Kia Motors" Corp. s-au depreciat cu 7,8%, la 54.400 woni, iar cele ale "Hyundai Mobis" Co. - cu 7,9%, la 257.000 woni. Ambele companii fac parte din grupul condus de "Hyundai", care a făcut achiziţia imobiliară menţionată. Acţiunile "Korea Electric" au crescut cu 5,8%, la 46.400 woni (cel mai ridicat preţ din 2007).

Titlurile "Honda Motor" Co., producător japonez de autoturisme, care obţine 47% din vânzări în America de Nord, au urcat cu 2,1%, la 3.712,5 yeni, iar cele ale producătorului de utilaje "Komatsu" Ltd., care realizează 30% din vânzări în America, cu 2,5%, la 2.520 yeni, pe fondul deprecierii monedei nipone faţă de dolar.

Acţiunile "Sony" Corp., producător japonez de electronice, au pierdut 8,6%, ajungând la 1.940 yeni. Compania aşteaptă o pierdere netă de 230 miliarde yeni (2,1 miliarde dolari) în acest an fiscal, din cauza deprecierii activelor din sectorul producţiei de smartphone-uri.

Titlurile companiei nipone "Toshiba" Corp. au consemnat un avans de 0,8%, la 494,5 yeni. Societatea va elimina 900 de locuri de muncă ca parte a restructurării diviziei sale de PC-uri.

Indicele Kospi al Bursei din Seul a scăzut cu 0,7%, la 2.047,74 puncte, Nikkei 225 al celei din Tokyo a urcat cu 1,1%, la 16.067,57.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb