BURSELE DIN LUME Bursele europene se tem că măsurile BCE nu vor stimula economia

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 3 octombrie 2014

Bursele europene se tem că măsurile BCE nu vor stimula economia

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut ieri, investitorii temându-se că programul de achiziţii de obligaţiuni al Băncii Centrale Europene (BCE) nu va reuşi să alimenteze inflaţia şi să stimuleze economia.

Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, s-au depreciat cu 1,4%, la 27,24 euro, iar cele ale "UniCredit" SpA, cel mai mare creditor italian, cu 2,5%, la 6,15 euro.

Acţiunile "Banco Santander" SA, cea mai mare bancă din Spania, au consemnat un declin de 1,3%, la 7,46 euro. Banca vinde o participaţie de 2% din "Bank Zachodni" WBK SA, al treilea grup bancar polonez, ca să obţină 750,4 milioane de zloţi (227 milioane de dolari). Titlurile "Bank Zachodni" au scăzut cu 1,6% pe piaţa germană, la 90,54 euro.

Titlurile "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS), cel mai mare grup bancar britanic deţinut de stat, au coborât cu 1,2%, la 364,20 pence, iar cele ale rivalului mai mic "Barclays" Plc - cu 2,1%, la 222,45 pence. La Paris, acţiunile celei mai mari bănci franceze, "BNP Paribas" SA, au scăzut cu 2,3%, la 51,13 euro.

Acţiunile "Rosneft" OAO, cel mai mare producător de ţiţei din Rusia, controlat de stat, au pierdut 1%, ajungând la 227,64 ruble. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat ieri că ţara va continua privatizarea companiilor cheie din sectorul energetic.

Titlurile "Allianz" SE, compania germană de asigurări care deţine cel mai mare fond de investiţii în obligaţiuni din lume, Pimco, au pierdut 0,5%, afişând o cotaţie de 126,55 euro. Investitorii au retras, în luna septembrie, suma record de 23,5 miliarde de dolari din fondul de obligaţiuni Total Return aparţinând Pimco, după ce faimosul manager Bill Gross a ieşit din societate.

La ora 16:50 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,6%, la 6.518,89 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,2%, la 4.313,68, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,7%, la 9.313,84.

Fluctuaţii în SUA

La bursele americane, preţurile acţiunilor au oscilat ieri, în deschidere, în condiţiile în care a scăzut numărul solicitărilor de ajutor de şomaj în SUA, iar preşedintele BCE, Mario Draghi, a dezvăluit detalii privind programul de stimulente al băncii pe care o conduce.

Titlurile "JPMorgan Chase & Co.", cel mai mare grup bancar din SUA, s-au depreciat cu 0,7%, la 59,38 dolari, însă cele ale rivalului mai mic "Bank of America" Corp. au urcat cu 0,9%, la 16,97 dolari. Menţionăm că directorul executiv al "Bank of America", Brian Moynihan, preia şi funcţia de preşedinte al instituţiei creditoare. Creşterea acţiunilor băncii a venit chiar în condiţiile în care apăruseră zvonuri că măsura nu ar fi pe placul investitorilor, care sunt îngrijoraţi de faptul că va fi prea multă putere în mâinile unei singure persoane, la "Bank of America".

Acţiunile "General Motors" Co. (GM), cel mai mare producător auto din SUA, au urcat cu 1,9%, la 33,11 dolari. GM aşteaptă să înregistreze în 2016 primul său profit din Europa, dintr-un interval care depăşeşte un deceniu.

La ora 09:53, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 1,3%, la 1.946,16 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,04%, la 16.798,17, Nasdaq Composite a urcat cu 0,1%, la 4.425,90.

Asia, pe curs negativ

Pe pieţele din Asia, acţiunile au scăzut ieri, pe fondul temerilor legate de soliditatea redresării economiilor din SUA şi Europa.

Titlurile operatorului nipon de transport aerian "Japan Airlines" Co. au coborât cu 4,6%, la 2.825 yeni (cel mai important declin din mai 2013), iar cele ale "Qantas Airways" Ltd. din Australia - cu 0,7%, la 1,425 dolari australieni. Sectorul transportului aerian a urmat un curs descendent după ce a fost raportat un caz de Ebola în SUA.

Titlurile companiei japoneze "Toyota Motor" Corp. s-au depreciat cu 3,5%, la 6.275 yeni (cel mai important declin din februarie), după ce constructorul de maşini a anunţat vânzări sub estimări în SUA, în septembrie. Amintim că, miercuri, la Bursa din Tokyo au fost plasate, dintr-o eroare de tastare, ordine pentru tranzacţii cu acţiuni în valoare de sute de miliarde de dolari. Conform Asociaţiei Dealerilor de Acţiuni din Japonia, cel mai mare ordin a fost lansat pentru 1,96 de miliarde de titluri "Toyota Motor", în valoare de circa 12.680 miliarde yeni (circa 106 miliarde de dolari).

Acţiunile "Honda Motor" Co., de asemenea companie auto japoneză, care obţine 84% din vânzări în afara ţării, au înregistrat un declin de 4,2%, la 3.588 yeni. Compania recheamă la service 138.377 de vehicule în Japonia.

Tot în sectorul auto, titlurile "Mitsubishi Motors" Corp. au scăzut cu 3,2%, la 1.246 yeni, după ce compania a rechemat la service 120.000 de vehicule. Acţiunile "Nissan Motor" Co. au scăzut cu 2,3%, la 1.024,5 yeni.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a coborât cu 2,6%, la 15.661,99 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,7%, la 5.297,71. Bursele din China şi Hong Kong sunt închise începând de miercuri (sărbătoare naţională).

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb