BURSELE DIN LUME Bursele europene şi americane, în creştere

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 9 mai 2011

Bursele europene şi americane, în creştere

Bursele europene au încheiat în creştere ultima zi a săptămânii trecute, după ce SUA au anunţat un avans peste aşteptări al locurilor de muncă, în aprilie.

Acţiunile "ThyssenKrupp" AG, cel mai mare producător de oţel din Germania, au câştigat 6,2%, afişând un preţ de 31,70 euro. Compania va înstrăina sau desprinde unele divizii, ca să-şi reducă datoriile.

Titlurile "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS), cea mai mare bancă britanică deţinută de stat, au urcat cu 5,6%, la 42,74 pence. Conducerea RBS estimează revenirea băncii la profit, anul acesta.

Acţiunile "Deutsche Lufthansa" AG, a doua companie aeriană din Europa, au crescut cu 3,2%, la 15,15 euro. UBS AG îndeamnă la cumpărarea de acţiuni ale operatorului de transport aerian.

Titlurile "International Consolidated Airlines Group" SA au urcat cu 3,3%, la 254,1 pence. Compania, care a luat fiinţă din fuziunea "British Airways" cu "Iberia", a raportat un profit peste aşteptări pentru primul trimestru, ca urmare a sporirii traficului şi reducerii costurilor.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 1%, la 4.173,20 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,6%, la 7.492,25.

În SUA, trendul a fost, de asemenea, ascendent.

Acţiunile "Novellus Systems" Inc., producător de echipamente pentru semiconductori, au urcat cu 0,5%, la 35,58 dolari. Compania ar putea fi preluată de "Tokyo Electron" Ltd., potrivit speculaţiilor apărute după cumpărarea "Varian Semiconductor Equipment Associates" Inc. de către "Applied Materials" Inc.

Acţiunile "Google" Inc., compania care deţine cel mai popular motor de căutare online, au crescut cu 0,2%, la 535,3 dolari.

Indicele Standard & Poor"s 500 a urcat cu 0,4%, la 1.340,20 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,4%, la 12.638,70, Nasdaq Composite - cu 0,5%, la 2.827,56.

În Asia, acţiunile au scăzut ca urmare a sporirii numărului solicitărilor de ajutor de şomaj în SUA, res-pectiv a declinului încrederii consumatorilor americani, conform anunţurilor din 5 mai.

Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare producător mondial de autoturisme, au scăzut cu 2,4%, la 3.210 yeni.

Acţiunile "Mitsui & Co.", a doua casă de comerţ cu materii prime din Japonia, au scăzut cu 3%, la 1.412 yeni, după ce aceasta a anunţat profituri sub estimări pentru primele trei luni din 2011.

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare producător de ţiţei din Aus-tralia, au coborât cu 1,9%, la 44,58 dolari australieni, în urma declinului cotaţiilor petrolului. Acţiunile "Cnooc" Ltd., producător de ţiţei offshore din China, au scăzut cu 2,3% pe piaţa din Hong Kong, la 17,98 dolari HK.

Indicele Nikkei 225 al pieţei din Tokyo a scăzut cu 1,5%, la 9.859,20 puncte, S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney - cu 0,2%, la 4.743.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb