BURSELE DIN LUME Bursele europene, susţinute de datele pozitive privind economia regiunii

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 24 noiembrie 2017

Bursele europene, susţinute de datele pozitive privind economia regiunii

Bursele din Europa au recuperat ieri, în a doua parte a zilei, din pierderile consemnate mai devreme, revenirea datorându-se publicării unor date economice pozitive privind regiunea.

Titlurile grupului siderurgic german "Thyssenkrupp" AG au câştigat 2,8%, ajungând la 22,59 euro. Conducerea companiei a afirmat, ieri, că vrea să înstrăineze fabrica sa de oţel inoxidabil din Italia, "Acciai Speciali Terni" (AST).

Acţiunile "Teva Pharmaceutical Industries" Ltd., cel mai mare producător de medicamente generice din lume, au urcat cu 3,3% pe piaţa germană, la 11,78 euro. Compania din Israel ar urma să concedieze 20-25% din forţa sa de muncă din ţara de origine şi alte câteva mii de angajaţi din SUA, anunţă site-ul Calcalist, citând surse anonime.

Titlurile companiei auto franceze "Peugeot" AG au avut un preţ nemodificat: 18,26 euro. Conglomeratul sud-coreean "Lotte" Corp. şi producătorul auto francez "PSA Group" au discutat propuneri de investiţii combinate de până la şase miliarde de dolari în India, pe fondul eforturilor premierului Narendra Modi de a atrage capital străin în a treia mare economie din Asia, au declarat surse citate de Bloomberg.

Acţiunile grupului francez de utilităţi "Engie" SA s-au apreciat cu 1%, la 14,56 euro. "Engie" a anunţat semnarea unui acord privind vânzarea participaţiei de 70% pe care o deţine la termocentrala pe bază de cărbune Loy Yang B, în statul Victoria din sudul Australiei, către conglomeratul Chow Tai Fook Enterprises din Hong Kong.

Titlurile "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS) au înregistrat un plus de 0,5%, la 270,70 pence. Guvernul britanic intenţionează să obţină 15 miliarde de lire sterline (20 de miliarde de dolari) în următorii cinci ani, din vânzarea acţiunilor pe care le deţine la RBS, a anunţat miercuri Ministerul Finanţelor de la Londra. În prima fază vor fi vândute acţiuni în valoare de trei miliarde de lire sterline (patru miliarde de dolari), până la sfârşitul lunii martie 2019.

Acţiunile producătorului francez de băuturi spirtoase "Remy Cointreau" SA au scăzut cu 2,7%, la 108,35 euro. Compania şi-a confirmat, ieri, prognozele anuale, în condiţiile în care cererea solidă pentru coniacurile sale de lux pe piaţa din China şi SUA i-au permis să înregistreze o creştere de două cifre a profitului net în primul semestru.

Grupul, care deţine marca de coniac Remy Martin, a precizat că în semestrul încheiat la data de 30 septembrie 2017 a înregistrat un profit operaţional de 134,1 milioane de euro, în creştere cu 11,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, ceea ce înseamnă o marjă operaţională de 24,6%, în creştere cu 1,1 puncte procentuale.

La ora 16.45 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,01%, la 7.418,46 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,1%, la 13.004,56, CAC 40 al celei din Paris a crescut cu 0,5%, la 5.381,61.

Pieţele americane au fost închise, americanii sărbătorind Ziua Recunoştinţei.

Investitori precauţi în Asia

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, investitorii fiind precauţi în aşteptarea unei majorări a dobânzii cheie în SUA, în viitorul apropiat.

Titlurile "Agricultural Bank of China" Ltd. s-au depreciat cu 1,1% pe piaţa din Hong Kong, la 3,65 dolari HK, iar cele ale "Industrial & Commercial Bank of China" Ltd. - cu 2,7%, la 6,16 dolari HK.

Acţiunile "Kweichow Moutai" Ltd., producător chinez de băuturi spirtoase, au scăzut cu 2,6%, la 633,73 yuani. Compania a pierdut 16 miliarde de dolari din valoarea sa de piaţă după ce, săptămâna trecută, agenţia de ştiri Xinhua a informat că acţiunile acesteia cresc prea rapid. Titlurile asiguratorului "Ping An Insurance Group Co of China" Ltd. au pierdut 4%, ajungând la 74,32 yuani (cel mai mare declin din februarie 2016 până acum).

Acţiunile companiei petroliere australiene "Woodside Petroleum" Ltd. s-au apreciat cu 0,6%, la 31,55 dolari australieni, iar cele ale "Santos" Ltd. au avut un curs nemodificat, respectiv 5,13 dolari australieni. În ziua anterioară, preţul petrolului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani şi jumătate.

În acest context, titlurile "PetroChina" Co. au urcat cu 0,2%, la 5,30 dolari HK, iar cele ale "China Petroleum & Chemical" Corp. - cu 0,4%, la 5,60 dolari HK.

Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong au scăzut cu 1%, la 29.707,94 puncte, Shanghai Composite al celei din Shanghai - cu 2,3%, la 3.351,92, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,22 puncte, la 5.986,20. Bursele din Japonia au fost închise ieri (sărbătoare naţională).

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb