BURSELE DIN LUME Bursele europene urcă, în aşteptarea măsurilor BCE

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 ianuarie 2015

Bursele europene urcă, în aşteptarea măsurilor BCE

Bursele europene au urmat un curs pozitiv ieri, în aşteptarea reuniunii de politică monetară a Băncii Centrale Europene (BCE). Piaţa anticipează că, săptămâna aceata, BCE va lansa un program de relaxare cantitativă (achiziţii masive de obligaţiuni guvernamentale).

Titlurile "Banco Popolare" SC, a patra instituţie majoră de credit din Italia, s-au apreciat cu 10%, la 10,52 euro, iar cele ale "Banca Popolare di Milano Scarl" - cu 13,1%, la 67,25 eurocenţi. Acţiunile "Banca Popolare dell'Emilia Romagna" SC au câştigat 13%, atingând 5,78 euro.

Potrivit Il Sole 24 Ore, guvernul de la Roma ia în considerare măsuri care ar putea obliga băncile cooperatiste din ţară să devină societăţi pe acţiuni.

Acţiunile "Société Générale" SA, a doua bancă majoră din Franţa, au consemnat un avans de 3,5%, la 35,30 euro. Banca a separat rolurile de preşedinte şi director executiv, în conformitate cu legislaţia europeană, numindu-l pe economistul italian Lorenzo Bini Smaghi preşedinte al board-ului, în timp ce Frédéric Oudea va continua să fie director.

Titlurile lanţului retail francez "Carrefour" SA, al doilea ca mărime la nivel mondial, au crescut cu 0,2%, la 27,43 euro. Compania nu exclude listarea diviziei sale din China, potrivit afirmaţiilor directorului executiv Georges Plassat.

Acţiunile "Deutsche Telekom" AG, cea mai mare companie de telefonie din Europa, au urcat cu 1%, la 14,23 euro. Societatea intenţionează să-şi majoreze investiţiile pentru modernizarea reţelelor sale din Germania, ca să contracareze rivalii "Vodafone Group" Plc şi "Telefonica" SA. Titlurile "Vodafone" din Marea Britanie s-au apreciat cu 1,7%, la 231,60 pence, iar cele ale "Telefonica" din Spania - cu 2,6%, la 12,26 euro.

Acţiunile lanţului britanic de magazine "Tesco" Plc au înregistrat un avans de 1,2%, la 221,60 pence. "Morgan Stanley" şi-a modificat în sens pozitiv ratingul pentru acţiunile companiei.

La ora 16.45 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,6%, la 6.588,20 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,8%, la 4.415,49, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,1%, la 10.277,35.

Bursele americane au fost închise ieri, Statele Unite sărbătorind Ziua lui Martin Luther King Jr.

Curs ascendent şi în Asia

Pe pieţele din Asia, acţiunile au urcat ieri, ca urmare a avansului cotaţiilor unor materii prime, respectiv după anunţul SUA privind sporirea încrederii consumatorilor.

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare grup minier din lume, au crescut cu 2,4%, la 27,71 dolari australieni, iar cele ale rivalului mai mic "Rio Tinto" Ltd. - cu 0,5%, la 54,16 dolari australieni. În acelaşi domeniu, acţiunile "OZ Minerals" Ltd. din Australia s-au apreciat cu 8,3%, la 3,38 dolari australieni, iar cele ale "Jiangxi Copper" Co. din China - cu 0,3%, la 12,60 dolari Hong Kong.

Acţiunile "Inpex" Corp., cel mai mare explorator de ţiţei din Japonia, au câştigat 2,4%, ajungând la 1.264,5 yeni.

Titlurile "Hutchison Whampoa" Ltd., companie de retail, au consemnat un avans de 0,4%, la 97,50 dolari HK. "Telefonica" a contactat "Hutchison Whampoa" în vederea fuziunii acesteia din urmă cu operaţiunile sale britanice, compania spaniolă de telecomunicaţii luând în considerare opţiunile pe care le are la dispoziţie după ce a eşuat în vânzarea subsidiarei O2 UK către BT.

Acţiunile producătorului de software "Kingsoft" Corp. au înregistrat un avans de 2%, la 16,16 dolari HK. Producătorul chinez de smartphone-uri "Xiaomi" Corp. va cumpăra 3% din "Kingsoft" de la "Tencent Holdings" Ltd., compania extinzându-şi investiţiile după ce a obţinut fonduri de 1,1 miliarde dolari în decembrie 2014. Titlurile societăţii de media "Tencent" din China au crescut cu 0,9%, la 123 dolari HK.

Acţiunile "Macquarie Group" Ltd., cea mai mare bancă de investiţii din Australia, s-au apreciat cu 5,3%, la 58,25 dolari australieni (cel mai important avans din mai 2013 până în prezent). Banca a estimat că profitul său anual ar putea creşte cu până la 20%, pe fondul deprecierii monedei şi al îmbunătăţirii condiţiilor de tranzacţionare.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a crescut cu 0,2%, la 5.309,14 puncte, Nikkei 225 al celei din Tokyo - cu 0,9%, la 17.014,29, Hang Seng al pieţei din Hong Kong a scăzut cu 1,5%, la 23.738,49.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb