BURSELE DIN LUME Bursele scad din cauza situaţiei politice din SUA

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 18 mai 2017

Bursele din Europa s-au înscris pe un curs negativ ieri, pe motiv că actuala criză politică din SUA se adânceşte după publicarea unei informaţii conform căreia preşedintele Donald Trump i-a cerut directorului FBI, James Comey, să renunţe la o investigaţie care îl priveşte pe Michael Flynn, fost consilier de top.

Titlurile companiei auto germane "Volkswagen" AG au coborât cu 1,1%, la 145,65 euro. Procurorii germani au anunţat, ieri, lansarea unei investigaţii oficiale privind manipularea pieţei de către directorul general al "Volkswagen", Matthias Muller.

Acţiunile grupului auto suedez "Volvo" AB s-au depreciat cu 0,8%, la 143,80 coroane. Compania nu va mai dezvolta nici un nou motor diesel, deoarece costul reducerii emisiilor de oxid de azot devine prea ridicat.

Titlurile "Fiat Chrysler Automobiles" NV (FCA) au pierdut 1,3%, ajungând la 9,99 euro. Comisia Europeană a decis, ieri, lansarea unei proceduri de infringement împotriva Italiei pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform legislaţiei UE privind aprobarea tipurilor de vehicule în cazul automobilelor grupului italo-american FCA.

Acţiunile companiei aeriene franco-olandeze "Air France-KLM" au înregistrat un declin de 0,7%, la 9,31 euro. Operatorul de transport a informat, marţi, că nu va interveni pentru salvarea "Alitalia.

La ora 16.28 (ora României), indicele CAC 40 al pieţei din Paris a scăzut cu 1%, la 5.353,24 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,8%, la 12.704,86.

Şi pe Wall Street, acţiunile au coborât ieri, în deschidere, din cauza turbulenţelor politice din SUA.

Titlurile constructorului auto "Ford Motor" Co. s-au depreciat cu 0,5%, la 10,89 dolari. Compania a confirmat că va desfiinţa 1.400 de locuri de muncă în America de Nord şi Asia.

Acţiunile grupului petrolier "Exxon Mobil" Corp. au pierdut 0,6%, ajungând la 82,08 dolari.

La ora 09.57, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,7%, la 2.384,42 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1%, la 20.769,69.

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, pentru prima oară în ultimele trei sesiuni, investitorii având temeri din cauza turbulenţelor politice de la Washington.

Titlurile "Samsung Electronics" Co. din Coreea de Sud au coborât cu 0,1%, la 2,317 milioane de woni, deşi surse din interiorul companiei sud-coreene au declarat că aceasta a vândut, în mai puţin de o lună, peste zece milioane de smartphone-uri Galaxy S8 şi Galaxy S8 Plus.

Acţiunile companiei auto japoneze "Toyota Motor" Corp. s-au depreciat 1%, la 6.034 yeni, la fel cele ale "Honda Motor" Co., care au ajuns la 3.135 yeni.

Indicele Kospi al Bursei din Seul a scăzut cu 0,1%, la 2.293,08 puncte, Nikkei 225 al pieţei din Tokyo - cu 0,5%, la 19.814,88.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb