BURSELE DIN LUME Curs fluctuant pe bursele europene

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 16 decembrie 2014

Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au fluctuat ieri, după ce SUA au anunţat date economice mixte.

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare grup minier din lume, s-au depreciat cu 1,6% pe piaţa londoneză, la 1.304 pence, iar cele ale rivalului mai mic "Rio Tinto" Ltd. - cu 1,2%, la 2.651 pence.

Acţiunile companiei de utilităţi "Electricité de France" SA (EDF) au pierdut 4%, atingând 22,06 euro. Conform unor surse citate de presa străină, cel mai mare producător chinez de energie nucleară, "China General Nuclear" Corp., preia trei centrale eoliene britanice de la EDF.

Titlurile companiei auto suedeze "Volvo" AB au crescut cu 0,5%, la 83,25 coroane. "Volvo" se retrage de la show-urile auto mondiale, reducându-şi participarea la târguri la numai trei evenimente principale anuale.

Acţiunile "Danske Bank" A/S au pierdut 1,6%, ajungând la 162,30 coroane. Banca îşi va deprecia cu aproximativ 9 miliarde coroane daneze (1,5 miliarde de dolari) operaţiunile sale din Finlanda, Irlanda de Nord şi Estonia.

Titlurile distribuitorului suedez de îmbrăcăminte "Hennes & Mauritz" AB (H&M) au urcat cu 0,4%, la 315 coroane. Compania şi-a majorat cu 10% vânzările în noiembrie, în timp ce analiştii preconizau un avans de 9%.

La ora 17:03 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,03%, la 6.302,78 puncte, CAC 40 al celei din Paris - tot cu 0,03%, la 4.110,12.

În SUA, acţiunile au crescut ieri, în deschidere, pe fondul avansului producţiei industriale.

Titlurile "Exxon Mobil" Corp., cel mai mare producător mondial de ţiţei, au urcat cu 1,6%, la 88 de dolari, ca urmare a revenirii pe creştere a cotaţiilor ţiţeiului.

Acţiunile producătorului de electrocasnice "Whirlpool" Corp. s-au apreciat cu 0,8%, la 182,12 dolari.

La ora 10.03, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,6%, la 2.014,02 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,3%, la 17.331,50.

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, după declinul săptămânal masiv consemnat de pieţele americane.

Titlurile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare constructor auto din lume, care obţine circa 31% din vânzări în America de Nord, s-au depreciat cu 2,5%, la 7.311 yeni.

Acţiunile "Japan Airlines" Co. au coborât cu 3,4%, la 3.755 yeni. UBS AG a modificat în sens negativ calificativul acordat titlurilor operatorului de transport aerian: "neutru", de la "cumpără".

Acţiunile producătorului de utilităţi "Korea Electric Power" Corp. au scăzut cu 5%, la 44.500 woni. Preşedintele Coreei de Sud a declarat că preţurile de pe piaţa electricităţii ar trebui să reflecte costul redus al ţiţeiului.

Titlurile "Tokyo Electric Power" Co. au pierdut 6,5%, ajungând la 433 yeni (cel mai important declin din 20 martie până acum).

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 1,6%, la 17.099,40 puncte, Kospi al celei din Seul - cu 0,1%, la 1.920,36.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb