BURSELE DIN LUME Fluctuaţii la bursele din Europa

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 10 septembrie 2014

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au fluctuat ieri, în condiţiile în care scoţienii se pregătesc pentru referendumul privind independenţa ţării. Conform unui sondaj "YouGov" Plc, majoritatea votanţilor din Scoţia se pronunţă pentru desprinderea de Marea Britanie.

Titlurile "L'Oreal" SA, cel mai mare producător mondial de cosmetice, au coborât cu 1,4%, la 125,40 euro. Piaţa cosmeticelor va creşte cu 3-3,5% în semestrul al doilea, spune directorul executiv al societăţii, Jean-Paul Agon, citat de cotidianul Le Figaro.

Acţiunile "GDF Suez", distribuitor francez de gaze naturale, s-au depreciat cu 0,8%, la 19,41 euro. Autoritatea antitrust din Franţa a deschis o anchetă în cazul GDF după ce a găsit dovezi că firma ar fi abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţa locală a gazelor naturale, conform Wall Street Journal.

Titlurile "Telefonica Deutschland", societate de telecomunicaţii, au înregistrat un declin de 2,9%, la 5,66 euro. Compania a anunţat că intenţionează să obţină 3,62 miliarde de euro printr-o majorare de capital, pentru finanţarea parţială a achiziţiei "E-Plus", divizia din Germania a grupului olandez de telecomunicaţii KPN.

Acţiunile "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS), cea mai mare bancă britanică deţinută de stat, au urcat cu 0,2%, la 343 pence. "Citizens Financial Group", subsidiara din SUA a RBS, vrea să obţină 3,5 miliarde de dolari din cea mai mare ofertă publică iniţială a unei bănci în Statele Unite, de la listarea "Goldman Sachs Group", în 1999.

Titlurile grupului industrial german "Siemens" AG au crescut cu 0,2%, la 98,02 euro. Compania intenţionează să se delisteze luna viitoare de la Bursa din Londra şi în 2015 de pe piaţa elveţiană.

Acţiunile ABB Ltd., companie elveţiană de inginerie, s-au apreciat cu 1,3%, la 21,74 franci. ABB a anunţat că va răscumpăra acţiuni de 4 miliarde dolari.

Titlurile "Finmeccanica" SpA au crescut cu 2,4%, la 7,51 euro. Potrivit Corriere della Sera, CNR Corp. din China şi "Insigma Technology" Co. au lansat oferte pentru două divizii "Finmeccanica".

La ora 16:55 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,1%, la 6.828,48 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,3%, la 4.461,83, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,4%, la 9.718,81.

SUA, pe curs negativ

În SUA, acţiunile au scăzut ieri, în deschidere, investitorii temându-se că banca centrală, Federal Reserve, ar putea majora dobânzile mai devreme decât anticipa piaţa.

Acţiunile "JPMorgan Chase & Co.", cea mai mare bancă din Statele Unite, s-au depreciat cu 1%, la 59,30 dolari, iar cele ale "Citigroup" Inc., a treia mare instituţie de credit americană, cu 1,2%, la 51,42 dolari.

La ora 09:52, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,3%, la 1.994,82 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,4%, la 17.038,14, Nasdaq Composite - cu 0,4%, la 4.575,93.

Scăderi în Asia

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, în majoritate, ca urmare a declinului burselor americane, în ziua precedentă.

Titlurile "Calbee" Inc., cel mai mare distribuitor nipon de chipsuri de cartofi, au coborât cu 3,2%, la 3.380 yeni. Declinul a fost cel mai important din 14 martie. Acţiunile "NH Foods" Ltd., companie care procesează carne, au înregistrat un declin de 2,5%, la 2.121 yeni.

Titlurile "Newcrest Mining" Ltd., cel mai mare producător de aur din Australia, s-au depreciat cu 2%, la 10,51 dolari australieni, după ce, luni, preţul aurului a coborât până la cel mai redus nivel din ultimele trei luni.

În acelaşi domeniu, acţiunile "Alacer Gold" Corp. au scăzut cu 2,2%, la 2,28 dolari australieni.

Titlurile "Okuma" Corp., producător japonez de utilaje, au scăzut cu 5%, la 803 yeni. "Credit Suisse Group" AG şi-a modificat în sens negativ ratingul acordat titlurilor companiei: "underperform", de la "outperform".

Acţiunile MMC Corp., companie malaeziană cu deţineri în porturi şi societăţi de utilităţi, au coborât cu 4,9%, la 2,54 ringgit. Potrivit Edge Malaysia, construcţia unei centrale pe cărbune de către "Malakoff" Corp., divizie a MMC Corp., ar putea fi amânată cu peste şase luni. Publicaţia scrie că "Malakoff" i-ar putea plăti guvernului 110 milioane ringgit (34,5 milioane de dolari) din cauza amânării.

Titlurile "Honda Motor" Co., companie auto japoneză care obţine circa 84% din vânzări în afara graniţelor, au crescut cu 1,1%, la 3.592,5 yeni, ca urmare a deprecierii monedei nipone până la cel mai redus curs din ultimii şase ani.

Acţiunile "Mazda Motor" Corp., producător auto nipon care realizează 75% din vânzări în exteriorul ţării, au câştigat 1,6%, atingând 2.569 yeni. Titlurile "Sony" Corp., producător japonez de electronice, au consemnat un avans de 1,2%, la 2.042 yeni.

Titlurile "SoftBank" Corp., companie japoneză de telefonie, au urcat cu 4,5%, la 7.969 yeni. "Alibaba Group Holding" Ltd., la care "SoftBank" este acţionar, a anunţat detalii ale ofertei sale publice iniţiale.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,3%, la 15,749.15 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,6%, la 5,607.90. Bursele din Coreea de Sud şi Hong Kong au fost închise ieri (sărbători naţionale).

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb