BURSELE DIN LUME Întrunirea Trump - Juncker, semnal pozitiv pentru burse

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 27 iulie 2018

Întrunirea Trump - Juncker, semnal pozitiv pentru burse

Pieţele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, în urma întrunirii de miercuri dintre preşedintele SUA, Donald Trump, şi cel al Uniunii Europene, Jean Claude Juncker, care au stabilit că vor negocia relaxarea barierelor comerciale.

Titlurile constructorului european de avioane "Airbus" SE au urcat cu 3,9%, la 108,96 euro. Compania a anunţat un profit de 1,2 miliarde de euro pentru trimestrul al doilea din 2018, aproape dublu comparativ cu acelaşi interval din 2017.

Acţiunile producătorului francez de lentile "Essilor International" SA s-au apreciat cu 2,2%, la 126,65 euro, iar cele ale producătorului italian de ochelari "Luxottica Group" SpA - cu 2,6%, la 58,12 euro. Autorităţile de reglementare a sectorului concurenţei din China au aprobat, condiţionat, planul de fuziune dintre cele două companii.

Titlurile "Daimler" AG au câştigat 2,8%, ajungând la 59,48 euro, deşi compania auto germană a anunţat că profitul său trimestrial a scăzut cu 30%, din cauza a tarifelor vamale impuse de SUA şi China.

La ora 16.30 (ora României), indicele CAC 40 al pieţei din Paris a cres­cut cu 0,5%, la 5.452,19 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,5%, la 12.764,71.

Pe piaţa americană, acţiunile au avut un curs mixt ieri, în deschidere.

Acţiunile reţelei de socializare online "Facebook" Inc. au pierdut 17,3%, atingând 179,99 dolari, după ce, miercuri, aceasta a estimat că marjele sale de profit vor scădea câţiva ani din cauza costurilor legate de îmbunătăţirea setărilor de securitate. În contextul dat, investitorii au vândut masiv titluri "Facebook".

La ora 09.39, indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,5%, la 25.533,34 puncte, Nasdaq Composite a coborât cu 1%, la 7.853,75.

La bursele din Asia, acţiunile au fluctuat ieri, după ce SUA şi UE au decis să negocieze pe marginea relaxării barierelor comerciale.

Titlurile producătorului australian de aur "Evolution Mining" Ltd. s-au apreciat cu 2,4%, la 3,04 dolari australieni, ca urmare a avansului cotaţiei metalului preţios.

Acţiunile producătorului nipon de electronice "Panasonic" Corp. au înregistrat un plus de 1,6%, la 1.435 yeni, iar cele ale rivalului "Sony" Corp. - de 0,5%, la 5.945 yeni, în pofida aprecierii monedei japoneze faţă de dolar.

Titlurile băncii de investiţii "Macquarie Group" Ltd. din Australia s-au depreciat cu 2,6%, la 121,70 dolari aus­tralieni. Banca a informat că Shemara Wikramanayake va deveni primul său director executiv femeie. Aceasta îl înlocuieşte pe Nicholas Moore, care va părăsi instituţia în noiembrie.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a scăzut cu 0,1%, la 6.244,50 puncte, Nikkei 225 al pieţei din Tokyo - cu 0,1%, la 22.586,87.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb