BURSELE DIN LUME Investitori cu temeri pe pieţele europene

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 29 octombrie 2018

Investitori cu temeri pe pieţele europene

Bursele din Europa au urmat un curs negativ vineri, investitorii având temeri legate de sănătatea economiei mondiale.

Titlurile "Royal Bank of Scotland Group" Plc. (RBS) s-au depreciat cu 4,1%, la 2,25 lire sterline. Banca britanică a raportat câştiguri sub aşteptări.

Acţiunile "Rolls-Royce Holding" Plc., producător de motoare de avioane, au coborât cu 2%, la 8,55 lire. Compania britanică a avertizat, vineri, că anul acesta va livra mai puţine motoare Trent 7.000 decât estima anterior, sporind dificultăţile cu care se confruntă unul dintre clienţii săi principali, grupul aeronautic european "Airbus" SE. Titlurile "Airbus" au pierdut 1,8%, atingând 96,15 euro.

Acţiunile "Commerzbank" AG, al doilea mare grup bancar din Germania, au scăzut cu 0,6%, la 8,06 euro. Câteva bănci de stat din Germania analizează o fuziune care să dea naştere unui grup care să ocupe locul al doilea în ţară, ca mărime, depăşind "Commerzbank", potrivit unor surse citate de Bloomberg.

Titlurile producătorului francez de componente auto "Faurecia" SA au înregistrat un minus de 5,7%, la 39,55 euro. Compania a ajuns, vineri, la un acord pentru preluarea producătorului japonez de sisteme de navigaţie auto "Clarion" Co. de la concernul "Hitachi" Ltd., într-o tranzacţie de 141 miliarde yeni (1,3 miliarde dolari).

Acţiunile "ArcelorMittal" SA, cel mai mare grup siderurgic din lume, au consemnat un declin de 3,5%, la 21,28 euro.

Creditorii "Essar Steel India" Ltd. au aprobat propunerea comună a "ArcelorMittal" şi "Nippon Steel & Sumitomo Metal" Corp. ca ofertă finală pentru "Essar", cel mai mare producător indian de oţel, presat să-şi reducă datoriile.

Titlurile constructorului auto francez "Renault" SA au urcat cu 0,05%, la 64,50 euro. Compania va dubla producţia la uzina sa de la Casablanca (Maroc) până la 160.000 de unităţi pe an în 2022.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,9%, la 6.939,56 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,3%, la 4.967,37, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,9%, la 11.200,56.

SUA, în scădere

Titlurile de pe pieţele americane s-au depreciat vineri, din cauza rezultatelor dezamăgitoare anunţate de unele societăţi, printre care "Alphabet" Inc. (deţinătorul "Google") şi gigantul e-commerce "Amazon.com" Inc.

Acţiunile "Alphabet" au coborât cu 1,8%, la 1.083,75 dolari, iar cele ale "Amazon.com", cu 7,8%, la 1.642,81 dolari.

Titlurile grupului petrolier "Chevron" Corp. au pierdut 0,1%, atingând 111,53 dolari. Compania a purtat discuţii în vederea preluării "Pasadena Refining System" Inc., o divizie de rafinare din Texas aparţinând societăţii braziliene de stat "Petroleo Brasileiro" SA, conform unor surse citate de Reuters.

Acţiunile "American International Group" Inc. (AIG) au coborât cu 3,5%, la 40,92 dolari. Asiguratorul a obţinut aprobarea finală din partea autorităţilor britanice pentru separarea diviziei europene de asigurări, cu sediul în Londra, în două entităţi noi, în vederea pregătirii pentru ieşirea Regatului Unit din UE.

Indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 1,7%, la 2.658,69 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,2%, la 24.688,31, Nasdaq Composite - cu 2,1%, la 7.167,21.

Bursele din Asia, la cel mai redus nivel din ultimele 20 de luni

Pieţele din Asia au coborât până la cel mai redus nivel din ultimele 20 de luni, vineri, din cauza temerilor generate de rezultatele slabe anunţate joi de unele companii americane.

Acţiunile producătorului nipon de aparate foto "Canon" Inc. s-au depreciat cu 5,6%, la 3.206 yeni, după ce societatea a raportat rezultate în scădere pentru trimestrul al treilea.

Titlurile producătorului japonez de electronice "Sony" Corp. au scăzut cu 0,6%, la 5.831 yeni, iar cele ale rivalului sud-coreean "Samsung Electronics" Co. au avut un preţ nemodificat, de 41.000 woni.

Acţiunile "Fairfax Media" Ltd. din Australia au pierdut 1,6% ajungând la 0,62 dolari australieni. Preşedintele companiei, Nick Falloon, a cumpărat o deţinere de 374.000 dolari australieni la "Nine Entertainment" Co., înainte ca aceste două companii să fuzioneze. Titlurile "Nine Entertainment" au coborât cu 2,9%, la 1,69 dolari australieni.

În schimb, acţiunile "Retail Food Group" Ltd., operatorul lanţurilor Gloria Jeann's şi Donut King, au urcat cu 2,5%, la 0,42 dolari australieni. Compania l-a numit pe Peter George în funcţia de preşedinte, înlocuindu-l pe Colin Archer, care se pensionează.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,4%, la 21.184,60 puncte, Kospi al celei din Seul a scăzut cu 1,8%, la 2.027,15, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney a urcat cu 0,02%, la 5.665,20.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb