BURSELE DIN LUME Investitori dezamăgiţi în Europa

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 31 iulie 2018

Investitori dezamăgiţi în Europa

Companiile din regiune au raportat rezultate financiare în declin

Pieţele din Europa s-au înscris pe un curs descendent ieri, din cauza rezultatelor financiare raportate de unele companii, printre care şi producătorul olandez de bere "Heineken" NV.

Titlurile "Heineken" au coborât cu 5,2%, la 87,60 euro, după ce compania a informat că euro puternic şi evoluţia operaţiunilor sale din Brazilia au determinat reducerea estimărilor privind marja sa de profit în anul curent.

Acţiunile "Siemens Healthineers" AG au pierdut 2%, atingând 38,11 euro. Producătorul german de echipamente medicale a raportat scăderea cu 11% a profitului său trimestrial, la 285 milioane de euro.

Titlurile conglomeratului german "Siemens" AG, compania-mamă a "Siemens Healthineers", au scăzut cu 0,3%, la 120,40 euro.

Acţiunile "Air Liquide" SA, cel mai mare distribuitor de gaze indus­triale din lume, au consemnat un declin de 2,4%, la 108,85 euro. Compania franceză a anunţat, pentru primul semestru din 2018, un câştig operaţional dezamăgitor.

Titlurile companiei franceze de IT "Cap Gemini" SE au coborât cu 1,4%, la 111,45 euro, iar cele ale producătorului german de software pentru afaceri SAP AG - cu 1,3%, la 101,80 euro. Declinul a venit după scăderile masive consemnate săptămâna trecută de marile companii tehnologice americane "Twitter" Inc. şi "Facebook".

Acţiunile "Deutsche Bank", cel mai mare grup bancar german, au urcat cu 3%, la 10,91 euro. Instituţia de credit a transferat o mare parte din operaţiunile de clearing în euro de la Londra la Frankfurt, conform unui purtător de cuvânt al aces­teia.

La ora 16.41 (ora României), indicele AEX al pieţei din Amsterdam a scăzut cu 0,3%, la 574,28 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,2%, la 5.502,87, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,2%, la 12.833,58.

Curs mixt în SUA

Pieţele din SUA au urmat un curs mixt ieri dimineaţă, în deschidere, investitorii fiind atenţi la câştigurile companiilor şi la datele economice.

Titlurile "Caterpillar" Inc., producător de utilaje grele, au urcat cu 0,2%, la 142,88 dolari, după ce aces­ta a raportat profituri peste aşteptări.

Acţiunile gigantului tehnologic "Apple" Inc., care era aşteptat ieri să-şi anunţe rezultatele, s-au depreciat cu 0,5%, la 190,04 dolari.

Tot în sectorul tehnologic, titlurile serviciului de microblogging "Twitter" Inc. au înregistrat un minus de 4,3%, la 32,67 dolari, iar cele ale reţelei de socializare online "Facebook" Inc. - de 2,8%, la 169,94 dolari.

La ora 10.01, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,2%, la 2.814,37 puncte, Nasdaq Composite - cu 0,9%, la 7.665,87, Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,04%, la 25.460,11.

Asia, în declin

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, inves­titorii aşteptând reuniunea de politică monetară de astăzi a Băncii Japoniei.

Titlurile "Australia & New Zealand Banking Group" Ltd. s-au depreciat cu 0,5%, la 29,32 dolari australieni, iar cele ale "National Australia Bank" Ltd. - cu 0,3%, la 28,31 dolari australieni. În schimb, acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cel mai mare grup bancar japonez, au urcat cu 1,6%, la 703,20 yeni, iar cele ale "Sumitomo Mitsui Financial Group" Inc. - cu 1,6%, la 4.570 yeni.

Titlurile companiei petroliere australiene "Oil Search" Ltd. au scăzut cu 0,5%, la 8,86 dolari australieni, iar cele ale "Woodside Petroleum" Ltd. - cu 0,4%, la 35,50 doalri australieni, ca urmare a declinului de vineri al cotaţiilor de pe piaţa de profil.

Acţiunile "Healthscope" Ltd., operator australian de spitale private şi centre medicale, au pierdut 0,9%, ajungând la 2,21 dolari australieni. Compania a decis să-şi înstrăineze operaţiunile asiatice din sectorul patologiei către firma de investiţii "TPG Capital", pe 279 de milioane de dolari australieni.

Titlurile gigantului sud-coreean al electronicelor "Samsung Electronics" Co., programat să îşi raporteze astăzi rezultatele financiare trimestriale, au consemnat un declin de 0,9%, la 46.500 woni.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,7%, la 22.544,84 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 0,4%, la 6.278,40, Kospi al pieţei din Seul - cu 0,1%, la 2.293,51.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb