BURSELE DIN LUME Investitorii europeni preferă acţiunile în defavoarea obligaţiunilor

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 19 decembrie 2016

Investitorii europeni preferă acţiunile în defavoarea obligaţiunilor

Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv vineri, pentru a doua zi la rând, investitorii preferând să facă plasamente în acţiuni decât în obligaţiuni după ce, miercuri, Federal Reserve (Fed - banca centrală a SUA) a majorat dobânda cheie.

Titlurile companiei farmaceutice elveţiene "Actelion" Ltd. au urcat cu 10%, la 218,20 franci. Conform unor surse apropiate situaţiei, "Sanofi" din Franţa poartă discuţii avansate pentru preluarea "Actelion", iar afacerea ar putea fi anunţată în această săptămână. Acţiunile "Sanofi" au pierdut 2,1%, atingând 74,39 euro.

Titlurile "Assicurazioni Generali" SpA, cea mai mare companie italiană de asigurări, respectiv numărul trei din Europa, au crescut cu 1,6%, la 14,40 euro. Societatea nu are intenţia să-şi vândă activele din Franţa, conform unor surse citate de Reuters.

Acţiunile "Banca Monte dei Paschi di Siena" SpA, a treia bancă italiană, s-au apreciat cu 1,3%, la 20,93 euro. Guvernul Italiei este pregătit să injecteze 15 miliarde de euro în "Monte dei Paschi" şi în alte bănci din ţară aflate în dificultate, potrivit unor surse guvernamentale citate de Reuters.

Titlurile "Deutsche Lufthansa" AG au consemnat un avans de 1,3%, la 12,87 euro. Conducerea companiei aeriene germane şi sindicatul piloţilor Vereinigung Cockpit au decis, vineri, să recurgă la procedura de mediere pentru rezolvarea disputei privind contractele de muncă ce datează din 2012.

Acţiunile grupului austriac OMV AG au crescut cu 3,9%, la 34,10 euro. OMV a finalizat vânzarea participaţiei sale minoritare de 49% la operatorul de transport de gaze "Gas Connect Austria" către un consorţiu format din "Allianz", cea mai mare companie europeană de asigurări, şi operatorul italian de gazoducte "Snam", pentru 601 milioane de euro.

Titlurile companiei de telefonie "Deutsche Telekom" AG au scăzut cu 0,1%, la 15,92 euro. Societatea germană "United Internet" va achiziţiona firma de găzduire web "Strato" de la "Deutsche Telekom", pentru aproximativ 600 de milioane de euro în numerar.

Acţiunile retailerului german "Metro" AG au scăzut cu 0,2%, la 31,11 euro. Moody's Investors Service a plasat sub supraveghere, pentru o posibilă retrogradare, ratingul pe termen lung "Baa3" al companiei, potrivit unui comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Indicele CAC 40 al pieţei din Paris a urcat cu 0,3%, la 4.833,27 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - tot cu 0,3%, la 11.404,01.

În SUA, acţiunile au scăzut vineri, după ce compania tehnologică "Oracle" Corp. a anunţat rezultate financiare mixte. Titlurile "Oracle" s-au depreciat cu 4,3%, la 39,10 dolari.

Acţiunile "Citigroup" Inc., a treia bancă majoră din SUA, au coborât cu 0,8%, la 59,75 dolari, iar cele ale "Bank of America" Corp. - cu 2,2%, la 22,66 dolari.

Indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,2%, la 2.258,07 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,04%, la 19.843,41.

În Asia, acţiunile au crescut vineri, în baza avansului din Japonia, generat de deprecierea yenului.

Titlurile companiei auto japoneze "Nissan Motor" Co. s-au apreciat cu 1%, la 1.167,5 yeni. Directorul general al "Nissan", Carlos Ghosn, a declarat, vineri, că se aşteaptă ca producătorul de maşini să înregistreze vânzări record în 2017, an care, în opinia sa, va fi unul bun pentru industria de profil, în pofida volatilităţii de pe pieţele valutare şi de materii prime. Ghosn este încrezător că măsurile comerciale anunţate de administraţia Donald Trump vor menţine legăturile puternice cu Mexicul, unde "Nissan" are mai multe uzine de asamblare.

Acţiunile constructorului auto "Mazda Motor" Corp. au crescut cu 1,9%, la 2.053,5 yeni, iar cele ale "Suzuki Motor" Corp. - cu 1,1%, la 4.125 yeni.

Acţiunile "Eminence Enterprise" Ltd., companie chineză de retail, au câştigat 29% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 0,17 dolari HK. Mai bine de jumătate dintre acţionarii societăţii au votat împotriva unei propuneri de emisiune de drepturi.

Titlurile "China Huishan Dairy Holdings" Co. au fost suspendate de la tranzacţionare, după ce "Muddy Waters Capital" LLC a estimat că societatea are o valoare "apropiată de zero".

Indicele Nikkei 225 al pieţei din Tokyo a crescut cu 0,7%, la 19.401,15 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong a coborât cu 0,2%, la 22.020,75

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb