Acţiunile tranzacţionate la bursele europene au fluctuat vineri, în urma anunţului oficial privind avansul PIB-ului zonei euro cu 0,2% în trimestrul al treilea.
Titlurile UBS AG, cel mai mare grup bancar din Elveţia, s-au depreciat cu 0,3%, la 16,88 franci, iar cele ale rivalului mai mic "Credit Suisse Group" AG, cu 0,04%, la 25,26 franci. Primele zece bănci majore de investiţii din lume, printre care şi cele două instituţii financiare elveţiene, şi-au redus cu 4% personalul în trimestrul al treilea din 2014, în ritm anual, potrivit companiei britanice de cercetare Coalition Ltd.
Acţiunile "Accor" SA, cel mai mare lanţ hotelier european, au urcat cu 0,3%, la 34,1 euro. Consiliul de supraveghere al operatorului hotelier polonez "Orbis" a aprobat, vineri, preluarea a 46 de hoteluri din Europa Centrală şi de Est de la grupul francez "Accor", pentru 142 de milioane de euro.
Titlurile "Airbus Group" NV, cel mai mare producător european de avioane, au crescut cu 1,6%, la 48,46 euro, deşi acesta a anunţat scăderea profitului său net cu 41% în trimestrul al treilea, în ritm anual, la 264 milioane de euro.
Acţiunile companiei italiene de utilităţi "Enel" SpA au câştigat 0,5%, ajungând la 3,69 euro. Societatea vrea să-şi simplifice operaţiunile din America Latină.
Indicele CAC 40 al pieţei din Paris a crescut cu 0,4%, la 4.202,46 puncte, SMI al Bursei din Zürich a scăzut cu 0,4%, la 8.915,31.
Şi în SUA acţiunile au oscilat vineri, investitorii considerând că recentele creşteri de pe piaţa americană ar putea fi exagerate.
Titlurile furnizorului de servicii petroliere "Halliburton" Co. au urcat cu 2,4%, la 55,08 dolari. Compania poartă discuţii pentru preluarea "Baker Hughes" Inc., în cadrul unei tranzacţii care ar evalua ţinta achiziţiei la peste 20 de miliarde de dolari.
Acţiunile gigantului "Berkshire Hathaway" Inc., condus de miliardarul Warren Buffett, au scăzut cu 0,6%, la 218.023 dolari. Compania a decis să cumpere afacerea "Duracell" aparţinând "Procter & Gamble" Co., pe 4,7 miliarde dolari.
Titlurile "Procter & Gamble" au coborât cu 0,6%, la 88,11 dolari.
Indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,02%, la 2.039,82 puncte, Nasdaq Composite - cu 0,2%, la 4.688,54.
În Asia, acţiunile au crescut în majoritate, urmând cursul pe care s-au înscris bursele americane în ziua precedentă.
Titlurile "Honda Motor" Co., companie auto niponă care obţine aproape 84% din vânzări în afara graniţelor, au urcat cu 2,6%, la 3.720, pe fondul deprecierii monedei naţionale.
Acţiunile "Nexon" Co., producător de jocuri online, s-au apreciat cu 15%, la 1.167 yeni, după ce acesta a raportat profituri peste estimări.
Titlurile producătorului sud-coreean de electronice "Samsung Electronics" Co. au scăzut cu 0,5%, la 1,194 milioane de woni. "BlackBerry" Ltd. din Canada şi "Samsung" au decis să-şi vândă reciproc tehnologie privind securitatea telefoanelor mobile.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,6%, la 17.490,83 puncte, iar Kospi al celei din Seul a scăzut cu 0,8%, la 1.945,14.