BURSELE DIN LUME Pieţele europene optimiste, în aşteptarea deciziei BCE privind achiziţiile de active

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 8 decembrie 2016

Pieţele europene optimiste, în aşteptarea deciziei BCE privind achiziţiile de active

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, investitorii fiind optimişti că Banca Centrală Europeană (BCE) va decide, în reuniunea programată astăzi, să-şi extindă programul de achiziţii de active.

Titlurile băncii franceze "Credit Agricole" SA s-au apreciat cu 0,3%, la 11,31 euro. Banca a anunţat că va contesta o amendă aplicată de Comisia Europeană. Ieri, Executivul de la Bruxelles a informat că amendează cu 485 milioane euro băncile "Credit Agricole" (Franţa), HSBC (Marea Britanie) şi "JPMorgan" (SUA) pentru că s-au înţeles să manipuleze o serie de indicatori financiari de referinţă pentru euro.

Acţiunile "HSBC Holdings" Plc au înregistrat un avans de 2,8%, la 672,60 pence.

Titlurile "Banca Monte dei Paschi di Siena" SpA din Italia au urcat cu 8,7%, la 20,55 euro, deşi agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a atribuit o perspectiva negativă sectorului bancar italian, considerând că aceasta reflectă creşterea vulnerabilităţii la şocuri în urma deteriorării calităţii activelor din portofoliile moştenite.

Acţiunile companiei auto germane "Daimler" AG au crescut cu 2,4%, la 66,14 euro. "Daimler" ar putea produce în China baterii şi vehicule electrice Mercedes-Benz, a anunţat Hubertus Troska, şeful subsidiarei chineze a producătorului auto.

La ora 16.40 (ora României), indicele CAC 40 al pieţei din Paris a urcat cu 0,7%, la 4.664,53, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,4%, la 10.924,14.

În SUA, acţiunile au fluctuat ieri, în deschidere. Sectorul îngrijirii sănătăţii a scăzut după ce preşedintele ales, Donald Trump, a semnalat că intenţionează să diminueze cheltuielile din domeniu.

Titlurile "Pfizer" Inc., cel mai mare grup farmaceutic american, s-au depreciat cu 2,6%, la 30,75 dolari. Autoritatea pentru reglementarea concurenţei din Marea Britanie a amendat "Pfizer" cu suma record de 84,2 milioane de lire sterline (107 milioane de dolari) pentru că a majorat cu până la 2.600% costul unui medicament folosit în tratamentul epilepsiei.

Acţiunile furnizorului de nume de domenii website "GoDaddy" Inc. au coborât cu 1,7%, la 35,75 dolari. Compania a anunţat, marţi, preluarea firmei de găzduire web "Host Europe Group", pe 1,69 miliarde de euro (1,82 miliarde de dolari) incluzând datoriile.

La ora 10.17, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,1%, la 2.209,25 puncte, Dow Jones Indus-trial Average a urcat cu 0,1%, la 19.268,19.

În Asia, acţiunile au crescut ieri, pe fondul optimismului legat de faptul că BCE va continua programul său de achiziţii de obligaţiuni.

Titlurile grupului bancar nipon "Sumitomo Mitsui Financial Group" Inc. s-au apreciat cu 1,5%, la 4.572 yeni, iar cele ale "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc. - cu 2,5%, la 734,4 yeni.

Acţiunile operatorului japonez de telefonie "SoftBank Group" Corp. au câştigat 6,2%, ajungând la 7.387 yeni. Preşedintele american ales, Donald Trump, a afirmat, marţi, că "SoftBank Group" este de acord să investească 50 de miliarde de dolari în economia americană şi să creeze 50.000 de noi locuri de muncă".

Titlurile "Commonwealth Bank of Australia" au urcat cu 1,7%, la 79,30 dolari australieni. Biroul de Statistică al Australiei a anunţat că economia ţării a consemnat un declin de 0,5% în trimestrul al treilea. Aceasta a fost prima scădere din 2011 până în prezent.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,7%, la 18.496,69 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,9%, la 5.478,10.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb