BURSELE DIN LUME Pieţele europene - pe creştere, după două zile cu scăderi

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 martie 2016

Pieţele europene - pe creştere, după două zile cu scăderi

Acţiunile de pe bursele din Europa au urcat ieri, după două zile de declin, în condiţiile în care investitorii speculau că Banca Centrală Europeană (BCE) va decide, astăzi, să lanseze noi stimulente economice.

Titlurile companiei britanice de asigurări "Prudential" Plc au urcat cu 3,1%, la 1.368 pence, după ce aceasta a raportat majorarea cu 19% a profitului său.

Acţiunile companiei miniere "Glencore" Plc au crescut cu 3,8%, la 145,05 pence, ca urmare a revenirii pe curs pozitiv a preţurilor metalelor industriale.

Titlurile "Mediaset" SpA, companie italiană de comunicaţii, au câştigat 5,1%, ajungând la 3,56 euro, după apariţia unei informaţii potrivit căreia divizia de infrastructură wireless din cadrul "Telecom Italia" SpA ar putea oferi 200 de milioane de euro pentru 1.000 de turnuri de transmisie controlate de subsidiara "Mediaset".

Acţiunile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, s-au apreciat cu 2,5%, la 2,55 euro, deşi Banca Italiei a anunţat că împrumuturile neperformante brute din băncile italiene au crescut şi în ianuarie anul acesta, ajungând la 202,05 miliarde de euro.

Titlurile companiei germane "Merck" KGaA, cu activităţi în industria îngrijirii sănătăţii, au câştigat 0,3%, atingând 78,04 euro. Karl-Ludwig Kley, directorul general al societăţii, a fost nominalizat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere al E.ON SE, înlocuindu-l pe Werner Wenning, care va demisiona în 8 iunie.

Acţiunile E.ON SE, cea mai mare companie de utilităţi din Germania, au scăzut cu 2,5%, la 8,14 euro. E.ON a raportat, pentru 2015, cele mai mari pierderi anuale din istoria sa, după deprecierea activelor şi înjumătăţirea valorii sale de piaţă.

Titlurile companiei germane BMW AG au pierdut 2,4%, atingând 77,79 euro, deşi acesta a publicat rezultate financiare record, rămânând, pentru al 11-lea an consecutiv, cel mai mare producător mondial de automobile de lux, informează Bloomberg.

Acţiunile "G4S" Plc, furnizor britanic de servicii de securitate, s-au depreciat cu 12,6%, la 185,90 pence. Compania a raportat vânzări anuale sub aşteptări.

Titlurile grupului auto german "Volkswagen" AG au coborât cu 0,02%, la 129,9 euro. Bernd Osterloh, şeful consiliului angajaţilor companiei, le-a atras atenţia autorităţilor de reglementare din SUA să nu pedepsească prea sever grupul german, deoarece multe locuri de muncă ar putea fi desfiinţate.

La ora 16.55 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,4%, la 6.149,79 puncte, FTSE MIB al celei din Milano - cu 1,5%, la 18.293,97, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,8%, la 9.744,69.

SUA, în urcare

La New York, acţiunile au crescut ieri, în deschidere, ca urmare a revenirii pe pe curs pozitiv a sectorului energetic.

Titlurile "Chevron" Corp., al doilea mare producător de ţiţei din SUA, s-au apreciat cu 2,3%, la 90,78 dolari, iar cele ale rivalului mai mic "ConocoPhillips" - cu 0,7%, la 38,87 dolari.

Acţiunile "General Motors" Co., cel mai mare producător auto din SUA, au coborât cu 0,6%, la 30,49 dolari. Compania a rechemat la service circa 1.750 de modele noi Chevrolet Colorado, GMC Canyon şi Chevrolet Malibu în SUA şi Canada, din cauza unor potenţiale defecţiuni la air bag-urile frontale.

La ora 10.14, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,3%, la 1.986,08 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 16.993,17, Nasdaq Composite - cu 0,1%, la 4.652,80.

Asia, pe curs negativ

La bursele din Asia, acţiunile au scăzut ieri, ca urmare a declinului de marţi al cotaţiilor petroliere, pe fondul înrăutăţirii datelor economice ale Chinei.

Titlurile "Inpex" Corp., cel mai mare producător nipon de ţiţei, s-au depreciat cu 2,6%, la 919,1 yeni, iar cele ale gigantului australian "BHP Billiton" Ltd. - cu 1,9%, la 17,86 dolari australieni. Acţiunile "PetroChina" Co. au coborât cu 2,1%, la 5,25 dolari Hong Kong.

Titlurile companiei nipone de transport maritim "Mitsui OSK Lines" Ltd. au scăzut cu 5,6%, la 238 yeni, iar cele ale "Nippon Yusen" KK - cu 5,5%, la 223 yeni. "Mitsubishi UFJ Morgan Stanley" a preconizat scăderea profiturilor companiilor menţionate.

Acţiunile "Zijin Mining Group" Co., cel mai mare producător de aur din China, au consemnat un declin de 6,4% pe piaţa din Hong Kong, la 2,48 dolari HK, iar cele ale producătorului de cărbune "Yanzhou Coal Mining" Co. - de 6,9%, la 3,81 dolari HK. Titlurile "Toho Zinc" Co. din Japonia au scăzut cu 7,1%, la 303 yeni.

Acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc. au înregistrat un declin de 2,6%, la 524,6 yeni.

Titlurile "Asahi Kasei" Corp., producător nipon de chimicale, au pierdut 5,9%, ajungând la 658,6 yeni. Compania a anunţat că, în luna februarie, comenzile de locuinţe s-au diminuat cu 11%, în ritm anual.

Indicele Nikkei 225 Stock al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,8%, la 16.642,20 puncte, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 0,1%, la 19.996,26, S&P/ASX 200 al celei din Sydney a urcat cu 1%, la 5.157,19.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb