Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv vineri, în baza rezultatelor financiare anunţate de companii.
Titlurile "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS) s-au apreciat cu 1,7%, la 285,80 pence. Banca britanică a raportat un profit operaţional peste aşteptări pentru trimestrul al treilea.
Acţiunile producătorului german de bunuri de larg consum "Henkel" AG au crescut cu 0,6%, la 108,18 euro. Compania a decis să cumpere divizia americană "Zotos International" Inc. aparţinând firmei nipone "Shiseido" Co., pentru care plăteşte 485 de milioane de dolari.
Titlurile producătorului auto german "Volkswagen" AG au urcat cu 2,9%, la 154,07 euro. Compania şi-a revizuit în creştere estimările privind câştigurile din acest an, chiar dacă majorarea costurilor legate de scandalul emisiilor a afectat profitul în trimestrul al treilea din 2017.
În plus, "Volkswagen", BMW AG şi "Daimler" AG au avertizat autorităţile de reglementare din Uniunea Europeană că un plan de recomandări privind redevenţele pentru brevete, care în opinia lor favorizează "Qualcomm" şi "Ericsson", ar putea afecta consumatorii şi îngrădi inovaţia.
Acţiunile "Deutsche Telekom" AG au câştigat 0,7%, atingând 15,61 euro. Compania ar putea deveni o ţintă de preluare dacă Guvernul de la Berlin îşi vinde participaţia de 31,9% pe care o deţine la fostul monopol de telecomunicaţii, a declarat reprezentantul angajaţilor în Consiliul de supraveghere al "Deutsche Telekom".
Titlurile producătorului olandez de bere "Heineken" NV au consemnat un avans de 1,2%, la 83,33 euro. Compania a dezminţit, joi, un articol publicat în cotidianul ungar Vilaggazdasag, potrivit căruia negociază cu producătorul de bere "Lixid Project" din România preluarea bazei sale de operaţiuni de la Martfu (sud-estul Ungariei).
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,3%, la 7.505,03 puncte, AEX al celei din Amsterdam - cu 0,3%, la 549,44, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,6%, la 13.217,54.
• S&P 500 şi Nasdaq, la noi recorduri
Pe pieţele americane, acţiunile au urcat vineri, indicii S&P 500 şi Nasdaq atingând noi niveluri record, după ce companii printre care "Microsoft" Corp. şi "Amazon.com" Inc. au anunţat rezultate financiare peste aşteptări.
Titlurile producătorului de software "Microsoft" s-au apreciat cu 6,4%, la 83,81 dolari, iar cele ale companiei de comerţ online "Amazon.com" - cu 13,2%, la 1.100,95 dolari.
Acţiunile gigantului tehnologic "Apple" Inc. au înregistrat un plus de 3,6%, la 163,05 dolari. Compania a inaugurat, vineri, precomenzile pentru iPhone X, cu o săptămână înainte ca dispozitivul să fie disponibil în magazine.
Titlurile producătorului auto "Tesla" Inc. au scăzut cu 1,6%, la 320,87 dolari. Guvernul chinez a confirmat derularea unor negocieri cu "Tesla" pentru construirea unei fabrici în Shanghai (estul Chinei), un acord ce va fi primul de acest fel obţinut de un producător străin de autovehicule.
Indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,8%, la 2.581,07 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,1%, la 23.434,19, Nasdaq Composite - cu 2,2%, la 6.701,26.
• Asia, în urcare
În Asia, acţiunile au crescut vineri, ca urmare a deprecierii yenului japonez, a creşterii preţului petrolului, respectiv pe fondul optimismului legat de viitorul reformei fiscale din SUA.
Titlurile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cel mai mare grup bancar din Japonia, s-au apreciat cu 2,8%, la 790,9 yeni, iar cele ale rivalului mai mic "Mizuho Financial Group" Inc. - cu 1,9%, la 208,8 yeni.
Acţiunile companiei auto nipone "Toyota Motor" Corp. au urcat cu 0,6%, la 7.073 yeni, iar cele ale producătorului de aparate foto "Canon" Inc., cu 1,8%, la 4.252 yeni.
Titlurile "Hong Kong Exchanges & Clearing" Ltd. (HKEX) au câştigat 0,5%, ajungând la 219,20 dolari HK. HKEX - Bursa din Hong Kong, a închis, vineri, ringul său tradiţional de tranzacţionare, a cărui păstrare nu ar mai fi fost justificată în condiţiile în care operaţiunile se derulează electronic.
Acţiunile "Inpex" Corp., cel mai mare explorator de ţiţei din Japonia, au consemnat un avans de 0,6%, la 1.191,5 yeni, iar cele ale "Woodside Petroleum" Ltd. din Australia - de 0,1%, la 29,84 dolari australieni.
Titlurile companiei aeriene australiene "Qantas Airways" Ltd. au coborât cu 5,6%, la 5,96 dolari australieni, după ce aceasta a lansat un avertisment privind creşterea costurilor cu combustibilii.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 1,2%, la 22.008,45 puncte (cel mai ridicat nivel din 1996 până acum), Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 0,8%, la 28.438,85, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney a scăzut cu 0,2%, la 5.903,16.