BURSELE DIN LUME Rezultatele companiilor dezamăgesc bursele europene

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 12 mai 2014

Bursele europene au scăzut vineri, după ce unele companii au raportat profituri sub aşteptările analiştilor.

Acţiunile "Telefonica" SA din Spania, a doua companie majoră de telefonie din Europa, au înregistrat un declin de 2,6%, la 11,73 euro. Societatea a informat că, în trimestrul întâi, profitul său operaţional a scăzut cu 14%, la 3,93 miliarde euro, din cauza cererii slabe pentru servicii wireless din Spania şi a fluctuaţiilor de curs valutar. Analiştii anticipau un câştig de 3,97 miliarde euro.

Titlurile grupului industrial francez "Alstom" SA au pierdut 2%, ajungând la 28,24 euro. Guvernul de la Paris vrea ca grupul nuclear de stat "Areva" SA să preia operaţiunile de producţie a turbinelor eoliene offshore din cadrul "Alstom" SA, dacă oferta "General Electric" Co. din SUA pentru activele "Alstom" va fi acceptată, anunţă Les Echos, citând o sursă guvernamentală. Acţiunile "Areva" au urcat cu 1,7%, la 18,39 euro.

Indicele IBEX 35 al pieţei din Madrid a scăzut cu 1%, la 10.487,20 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,7%, la 4.477,28.

Pe pieţele din SUA, acţiunile au urmat un curs pozitiv vineri, cele mai mari câştiguri fiind înregistrate în sectoarele Internet şi retail.

Titlurile "Google" Inc., compania care deţine cel mai popular motor de căutare online, au urcat cu 1,5%, la 518,73 dolari. Acţiunile "Gap" Inc., retailer de îmbrăcăminte, s-au apreciat cu 3,3%, la 40,52 dolari. Compania a raportat avansul neaşteptat al vânzărilor sale în luna aprilie.

Titlurile "Apple" Inc., producătorul iPhone, au scăzut cu 0,4%, la 585,54 dolari. Compania poartă negocieri avansate pentru preluarea producătorului de căşti audio "Beats Electronics" LLC, pe 3,2 miliarde dolari, conform unor surse apropiate discuţiilor.

Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,2%, la 16.583,34 puncte, Nasdaq Composite - cu 0,5%, la 4.071,87.

În Asia, acţiunile au crescut în majoritate, după ce "Canon" Inc. din Japonia a informat că va răscumpăra acţiuni.

Titlurile "Canon", cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale, au urcat cu 1,9%, la 3.252 yeni. Compania a anunţat că va răscumpăra, în perioada 9 mai - 29 iulie, 17 milioane de acţiuni (1,5% din titlurile aflate în circulaţie), plătind în schimb 50 de miliarde yeni (492 milioane de dolari).

Acţiunile "Great Wall Motor" Co., cel mai mare producător de SUV-uri din China, au coborât cu 17% pe piaţa din Hong Kong, la 27,25 dolari HK. Compania a suspendat vânzările noului model Haval în urma plângerilor depuse de clienţi în privinţa calităţii autoturismului.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 0,3%, la 14.199,59 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 0,1%, la 21.862,99.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb