BURSELE DIN LUME Scad acţiunile băncilor europene

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 28 septembrie 2016

Scad acţiunile băncilor europene

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut ieri, pentru a treia zi la rând, cele mai mari pierderi fiind înregistrate în rândul băncilor şi cel al companiilor auto.

Titlurile "Commerzbank" AG, a doua mare bancă germană, au coborât cu 2,7%, la 5,87 euro. Banca intenţionează să concedieze 9.000 de angajaţi şi să suspende plata dividendelor, conform unor surse citate de Handelsblatt.

Acţiunile "Credit Suisse Group" AG, a doua mare bancă din Elveţia, s-au depreciat cu 3,7%, la 12,33 franci. Conducerea instituţiei de credit ia în calcul noi măsuri de diminuare a cheltuielilor după ce, anul acesta, divizia de pieţe globale a raportat pierderi.

Titlurile "Volkswagen" AG, cel mai mare grup auto german, au înregistrat un declin de 2,2%, la 123,65 euro. Departamentul american al Justiţiei evaluează mărimea amenzii pe care o poate impune "Volkswagen" din cauza scandalului emisiilor (Dieselgate), în aşa fel încât grupul să evite falimentul, au declarat pentru Bloomberg surse anonime.

Acţiunile "Engie" SA, cea mai mare companie franceză de utilităţi, au scăzut cu 0,8%, la 13,52 euro. Societatea va furniza zece cargouri care transportă LNG (gaz natural lichefiat) companiei chineze "Beijing Gas Group" (BGG), pentru a asigura necesarul de gaze al capitalei Chinei în această iarnă, transmite Reuters.

La ora 16.30 (ora României), indicele CAC 40 al pieţei din Paris a coborât cu 1%, la 4.363,76 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,2%, la 10.269,55.

La New York, acţiunile au fluctuat ieri, în deschidere, investitorii temându-se cu privire la sănătatea băncilor europene.

Titlurile "Citigroup" Inc., al treilea mare grup bancar american, s-au depreciat cu 0,3%, la 45,76 dolari.

Acţiunile companiei de divertisment "Walt Disney" Co. au urcat cu 0,1%, la 92,03 dolari. "Walt Disney" lucrează împreună cu un consilier financiar pentru evaluarea unei posibile oferte pentru "Twitter" Inc., potrivit unor surse citate de Bloomberg. Titlurile serviciului de microblogging "Twitter" au înregistrat un declin de 1,8%, la 22,95 dolari.

La ora 10.01, indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,3%, la 18.155,88 puncte, Nasdaq Composite - cu 0,6%, la 5.288,02.

În Asia, acţiunile au crescut ieri, pentru prima oară în ultimele trei zile, investitorii fiind optimişti cu privire la rezultatele viitoarelor alegeri prezidenţiale din SUA.

Titlurile companiei nipone "Sumitomo Dainippon Pharma" Co. au urcat cu 4,9%, la 1.960 yeni. Conform publicaţiei Nikkei, producătorul de medicamente se află în stadiul finalal al testelor clinice privind un nou tip de tratament pentru cancer, în Japonia şi SUA.

Acţiunile companiei nipone industriale "Toshiba" Corp. au câştigat 5,8%, atingând 328,8 yeni. "SMBC Nikko Securities" Inc. şi-a modificat în sens pozitiv ratingul pentru titlurile "Toshiba" ("outperform").

Acţiunile operatorului de transport aerian "Korean Air Lines" Co. au înregistrat un avans de 4,4%, la 34.700 woni. Divizia sa "Hanjin Shipping" Co. ar putea fi ţintă de preluare pentru "A.P. Moeller- Maersk" A/S din Danemarca.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 0,8%, la 16.683,93 puncte, Kospi al pieţei din Seul - tot cu 0,8%, la 2.062,82.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb