BURSELE DIN LUME Scad acţiunile companiilor miniere europene

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 17 iulie 2018

Scad acţiunile companiilor miniere europene

Bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, cu pierderi importante în sectorul minier, după ce publicarea unor date privind economia Chinei a evidenţiat efectele războiului comercial global.

Titlurile grupului minier internaţional "Glencore" Plc s-au depreciat cu 1,3%, la 309,10 pence, iar cele ale "Boliden" AB din Suedia - cu 1,8%, la 271 coroane. Acţiunile gigantului siderurgic "ArcelorMittal" au pierdut 0,7%, ajungând la 25,28 euro.

Titlurile grupului francez de telecomunicaţii "Orange" SA au scăzut cu 0,1%, la 14,59 euro. Compania a preluat totalitatea acţiunilor "Basefarm Holding", firmă specializată în servicii de cloud computing pentru companii.

Acţiunile producătorului britanic de motoare "Rolls-Royce Holdings" Plc au înregistrat un minus de 0,6%, la 985,20 pence. Compania a proiectat un sistem de propulsie pentru un taxi zburător şi caută parteneri pentru dezvoltarea unui astfel de vehicul, care ar putea fi lansat pe piaţă cel mai devreme la începutul deceniului viitor, potrivit Reuters.

Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au urcat cu 5,9%, la 10,18 euro. Instituţia de credit estimează că profitul şi vânzările sale vor depăşi aşteptările lansate pentru trimestrul al doilea.

Acţiunile grupului auto francez "Renault" SA au crescut cu 0,2%, la 73,72 euro. Compania a anunţat că a vândut un record de 2,067 milioane vehicule în primul semes­tru, la nivel mondial, în creştere cu 9,8% faţă de acelaşi interval din 2018, graţie revenirii pieţelor din Rusia şi America Latină precum şi unei cereri solide în Europa.

Titlurile constructorului aeronautic european "Airbus" SE au câştigat 0,04%, atingând 107,44 euro. Compania este pe punctul să anunţe semnarea unor contracte în valoare de 29 miliarde de dolari cu mai mulţi transportatori asiatici interesaţi să îşi extindă flotele pe fondul creşterii cererii de călătorii în regiune, spun surse citate de Bloomberg.

La ora 16.28 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 1%, la 7.589,45 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,3%, la 5.414,48, DAX al Bursei din Frankfurt a urcat cu 0,1%, la 12.556,85.

Curs mixt în SUA

Pe Wall Street, acţiunile au avut un curs mixt ieri, în deschidere, în contextul reuniunii dintre preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus, Vladimir Putin, care a avut loc la Helsinki.

Titlurile "Bank of America" Corp., a doua mare bancă din SUA, au urcat cu 0,8%, la 28,78 dolari, după ce aceas­ta a raportat rezultate financiare în creştere.

Acţiunile "Netflix" Corp., cea mai mare platformă online cu filme şi seriale, au câştigat 0,4%, ajungând la 397,38 dolari. Compania era aşteptată să-şi anunţe rezultatele financiare trimestriale după închiderea pieţei.

La ora 09.48, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,1%, la 2.803,09 puncte, Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,03%, la 25.012,75, Nasdaq Composite - cu 0,2 puncte, la 7.825,77.

Scăderi în Asia

În Asia, acţiunile au urmat un curs negativ ieri, pe fondul publicării unor date referitoare la economia Chinei.

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare grup minier din lume, s-au depreciat cu 0,8%, la 33,07 dolari aus­tralieni, iar cele ale "Rio Tinto" Ltd. - cu 0,5%, la 79,41 dolari australieni, ca urmare a declinului preţului cuprului.

În schimb, acţiunile "Jiangxi Copper" Co., cel mai mare producător de cupru din China, au câştigat 0,4% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 9,18 dolari HK.

Şi titlurile producătorului de minereu de fier "Fortescue Metals Group" Ltd. au urcat cu 0,7%, la 4,38 dolari australieni.

Acţiunile "Whitehaven Coal" Ltd. au pierdut 2,1%, afişând un preţ de 5,48 dolari australieni, cu toate că directorul executiv al companiei miniere, Paul Flynn, a declarat că aceasta îşi va atinge ţintele record privind rezultatele financiare în anul fiscal 2017-2018, în condiţiile în care preţul cărbunelui termic este la cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani.

Titlurile producătorului de aur "Evolution Mining" Ltd. s-au depreciat cu 4,2%, la 3,17 dolari australieni, pe fondul declinului cotaţiei metalului galben până la cel mai redus nivel din ultimii şapte ani. În acelaşi sector, acţiunile "Zijin Mining Group" Co. din China au scăzut cu 0,6% pe piaţa din Shanghai, la 3,39 yuani.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a scăzut cu 0,4%, la 6.241,5 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 0,1%, la 28.539,66, Shanghai Composite al pieţei din Shanghai - cu 0,6%, la 2.814,04. Bursele din Japonia au fost închise ieri (sărbătoare naţională).

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb