Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urmat un curs descendent vineri, investitorii anticipând, în baza datelor privind evoluţia pieţei muncii din SUA, că banca centrală americană (Fed) va reduce programul de stimulente mai devreme decât arătau estimările.
Titlurile companiei petroliere franceze "Total" SA au coborât cu 1,2%, la 43,80 euro. "Groupe Bruxelles Lambert" SA vinde 0,3% din compania petrolieră pentru aproape 360 de milioane de euro.
Tot în Franţa, acţiunile "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din ţară, s-au depreciat cu 1%, la 53,10 euro, iar cele ale "Société Générale" SA, a doua mare bancă franceză, cu 2,3%, la 40,77 euro. Costurile de împrumut ale Franţei au crescut semnificativ vineri, după ce, în ziua precedentă, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a redus cu o treaptă ratingul suveran al ţării, la "AA", de la "AA+".
Titlurile "Telecom Italia" SpA au consemnat un declin de 5,6%, la 68 de eurocenţi. Compania de telefonie vrea să-şi înstrăineze operaţiunile din Argentina şi unele active din Italia şi Brazilia.
Acţiunile "Finmeccanica" SpA au scăzut cu 6%, la 5,11 euro (cel mai important declin din februarie până în prezent). Compania a anunţat că nu-şi va realiza ţinta de profit Ebita (înainte de interese minoritare, taxe şi amortizări) pe 2013. Oficialii societăţii au afirmat că acest profit va fi cu 5-10% mai mic decât ţinta de un miliard de euro.
Acţiunile UBS AG, cea mai mare bancă elveţiană, au urcat cu 0,3%, la 16,75 franci. UBS a răscumpărat pe 3,762 miliarde dolari un fond de active toxice, Stabfund, înfiinţat împreună cu Banca Naţională a Elveţiei în timpul crizei financiare.
Titlurile "Allianz" SE, cea mai mare companie de asigurări din Europa, au crescut cu 1%, la 124,35 euro. Asigurătorul şi-a majorat peste aşteptări profitul în trimestrul al treilea: +6,3%, la 1,45 miliarde euro, în timp ce analiştii aşteptau 1,37 miliarde euro.
Acţiunile grupului aerian "International Consolidated Airlines Group" SA (IAG) s-au apreciat cu 8%, la 376,9 pence. În trimestrul al treilea, profitul operaţional al companiei a crescut de peste două ori, la 690 de milioane de euro. Analiştii aşteptau numai 651 de milioane de euro.
Indicele SMI al pieţei din Zürich a crescut cu 0,1%, la 8.240,92 puncte, CAC 40 al celei din Paris a scăzut cu 0,9%, la 4.260,44, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,03%, la 9.078,28.
• SUA, pe curs pozitiv
În SUA, acţiunile au crescut vineri, în baza datelor privind evoluţia pieţei locale a muncii în luna octombrie.
Titlurile "Wal-Mart Stores" Inc., cel mai mare lanţ de retail la nivel mondial, s-au apreciat cu 0,6%, la 77,96 dolari, iar cele ale distribuitorului de electronice "Best Buy" Co. - cu 3,7%, la 42,41 dolari.
Acţiunile "Freeport-McMoRan Copper & Gold" Inc., cel mai mare producător mondial de cupru, au câştigat 1,8%, afişând o cotaţie de 36,58 dolari.
Titlurile celei mai mare bănci americane, "JPMorgan Chase & Co.", au consemnat un avans de 4,5%, la 53,96 dolari.
Indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 1,3%, la 1.770,61 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,1%, la 15.761,78, Nasdaq Composite - cu 1,6%, la 3.919,23.
• Scăderi în Asia
În Asia, acţiunile au scăzut vineri, investitorii speculând că Federal Reserve din SUA va reduce măsurile de stimulare mai devreme decât arătau aşteptările.
Titlurile "Sony" Corp., producător nipon de televizoare care obţine 68% din vânzări în afara Japoniei, au coborât cu 2,7%, la 1.649 yeni, iar cele ale "Panasonic" Corp. - cu 2,6%, la 994 yeni, pe fondul aprecierii monedei nipone faţă de dolar.
Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare constructor auto din Asia, s-au depreciat cu 1,1%, la 6.200 yeni, iar cele ale "Honda Motor" Co. - cu 0,8%, la 3.870 yeni.
Titlurile companiei miniere australiene "Fortescue Metals Group" Ltd. au pierdut 4,2%, ajungând la 5,46 dolari australieni. "Teck Resources" Ltd. a vândut 91 de milioane de acţiuni "Fortescue", la un preţ de 5,50 dolari fiecare, conform unor surse apropiate situaţiei.
Tot în sectorul minier, acţiunile gigantului "BHP Billiton" Ltd. au scăzut cu 0,8%, la 37,95 dolari australieni, iar cele ale rivalului mai mic "Rio Tinto" Ltd. - cu 0,4%, la 65,25 dolari australieni. Titlurile "Newcrest Mining" Ltd., cel mai mare producător de aur din Australia, au avut un preţ de 9,88 dolari australieni, mai mic cu 2,5% faţă de ziua preedentă.
Acţiunile preferenţiale ale producătorului sud-coreean de electronice "Samsung Electronics" Co. au consemnat un declin de 5%, la 985.000 woni. "Citigroup" Inc. a administrat vânzarea unei deţineri la "Samsung", de aproape 350 de milioane de dolari. Potrivit Bloomberg News, titlurile au fost vândute la un preţ de 975.000 woni fiecare.
Tot în Coreea de Sud, titlurile "LG Electronics" Inc. au coborât cu 0,8%, la 66.100 woni.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 1%, la 14.086,80 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 0,4%, la 5.400,66, Kospi al pieţei din Seul - cu 1%, la 1.984,87.