Acţiunile de pe pieţele europene au urcat ieri, investitorii continuând să monitorizeze impactul economic al uraganului Irma, care a lovit SUA.
Cele mai mari câştiguri au fost înregistrate în sectorul asigurărilor, după ce specialiştii au redus estimarea pierderilor generate de uragan în Statele Unite la 20-40 de miliarde de dolari, de la circa 100 de miliarde de dolari.
Titlurile companiei elveţiene de reasigurări "Swiss Re" AG s-au apreciat cu 3,5%, la 86,25 euro, iar cele ale "Allianz" SE din Germania - cu 2%, la 183,55 euro.
Acţiunile grupului britanic de telefonie "Vodafone Group" PLC au crescut cu 0,7%, la 215,20 pence. Compania a anunţat că intenţionează să cheltuiască aproximativ două miliarde de euro până în 2021 pentru extinderea reţelei de fibră optică din Germania.
Acţiunile lanţului retail de îmbrăcăminte "Hennes & Mauritz" AB (H&M) din Suedia au câştigat 3,2%, atingând 208,50 coroane, după ce ratingul acestuia a fost crescut de către "Credit Suisse" ("outperform", de la "under-perform").
La ora 16.06 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a urcat cu 0,3%, la 7.400,29 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,1%, la 12.442,56.
Pe Wall Street, acţiunile au crescut ieri, în deschidere, pe fondul reducerii temerilor legate de consecinţele uraganului Irma.
Titlurile companiei de asigurări "American International Group" Inc. (AIG) s-au apreciat cu 1,5%, la 60,70 dolari.
Acţiunile grupului minier canadian "Eldorado Gold" Corp. au scăzut cu 6,8%, la 1,92 dolari. Compania a anunţat, ieri, că a decis să îşi suspende investiţiile în operaţiunile sale miniere din Grecia.
La ora 09.44, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,6%, la 2.475,36 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,9%, la 21.989,91.
Cele mai multe dintre pieţele din Asia au crescut ieri, în condiţiile în care ameninţarea cu lansarea unei noi rachete din Coreea de Nord nu s-a materializat.
În acest context, acţiunile "Samsung Electronics" Co. din Coreea de Sud au înregistrat un avans de 1,5%, la 2,490 milioane de woni.
Titlurile companiei auto japoneze "Honda Motor" Co. s-au apreciat cu 1,6%, la 3.119 yeni, pe fondul deprecierii monedei japoneze.
Acţiunile "Japan Post Holdings" Co. au pierdut 1,7%, ajungând la 1.321 yeni. Guvernul japonez va vinde 22% din acţiunile pe care le deţine la "Japan Post", a anunţat, ieri, Ministerul de Finanţe de la Tokyo.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 1,4%, la 19.545,77 puncte, Kospi al celei din Seul - cu 0,7%, la 2.359,08.