Bursele din SUA şi Canada au închis şedinţa de tranzacţionare de ieri în creştere.
Indicele Dow Jones s-a apreciat cu 0,66%, până la 17.880,85 puncte, în timp ce S&P 500 s-a majorat cu acelaşi procentaj, către 2.080,62 puncte. Totodată, indicele compozit Nasdaq a crescut cu 0,62%, la 4.917,32 puncte.
La rândul lui, indicele compozit S&P/TSX din Toronto a ajuns la 15.100,65 puncte, după un avans de 0,49%.