Bursele europene şi asiatice salută o posibilă majorare a dobânzilor în SUA

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 16 februarie 2017

Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au crescut ieri, alimentate de declaraţiile făcute în ziua anterioară de preşedintele Federal Reserve (Fed), Janet Yellen, privind o posibilă majorare a dobânzilor în SUA, luna viitoare.

Titlurile "Banco Bilbao Vizcaya Argentaria" SA (BBVA), a doua mare bancă din Spania, au urcat cu 2,9%, la 6,41 euro. "JPMorgan" şi-a modificat în sens pozitiv, la "overweight", calificativul acordat băncii.

Acţiunile băncii olandeze "ABN Amro Group" NV s-au apreciat cu 3,3%, la 22,43 euro, după ce aceasta a raportat creşterea cu 23% a câştigurilor sale în ultimul trimestru din 2016.

Titlurile producătorului olandez de bere "Heineken" NV au câştigat 3,3%, ajungând la 75,35 euro (cel mai important avans din aprilie până în prezent). Compania a anticipat creşterea vânzărilor şi profiturilor sale în 2017.

Acţiunile producătorului francez de iaurt "Danone" SA au coborât cu 0,3%, la 59,85 euro. Compania a anunţat un program de eficientizare a activităţilor sale, în valoare de un miliard de euro, pentru următorii patru ani.

La ora 16.46 (ora României), indicele CAC 40 al pieţei din Paris a urcat cu 0,4%, la 4.914,70 puncte, IBEX 35 al Bursei din Madrid - tot cu 0,4%, la 9.546,50.

Pe pieţele din SUA, acţiunile au fluctuat ieri, în deschidere, investitorii fiind atenţi atât la rezultatele companiilor, cât şi la datele privind economia SUA.

Titlutile companiei auto "General Motors" Co. (GM) au coborât cu 1,1%, la 36,85 dolari. Directorul general al GM, Mary Barra, împreună cu preşedintele grupului, Dan Ammann, se aflau, ieri, la sediul de la Ruesselsheim al diviziei europene "Opel", ca să informeze conducerea acesteia despre evoluţia negocierilor cu grupul PSA, proprietarul mărcilor Peugeot şi Citroen.

Acţiunile companiei tehnologice "Apple" Inc. s-au apreciat cu 0,5%, la 135,68 dolari. Holdingul "Berkshire Hathaway" Inc., condus de investitorul Warren Buffett, a dezvăluit că şi-a majorat de patru ori participaţia la "Apple" în ultimul trimestru din 2016.

La ora 10.00, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,03%, la 2.336,94 puncte, Dow Jones Indus-trial Average a crescut cu 0,2%, la 20.540,42.

La bursele din Asia, acţiunile au urcat, ieri, până la cel mai ridicat nivel din ultimele 19 luni, pe fondul declaraţiilor făcute de preşedintele Federal Reserve, Janet Yellen, cu privire la posibila majorare a dobânzilor.

Titlurile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cel mai mare grup bancar nipon, s-au apreciat cu 1,7%, la 768,5 yeni, iar cele ale rivalului mai mic "Sumitomo Mitsui Financial Group" Inc., cu 1,4%, la 4.576 yeni.

Acţiunile "Samsung Electronics" Co., cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, au urcat cu 0,4%, la 1,886 milioane de woni, deşi grupul de consultanţă "Gartner" a estimat că producătorul chinez de telefoane inteligente "Huawei" a reuşit să îşi majoreze cota de piaţă anul trecut, profitând de problemele întâmpinate de primii doi jucători de pe piaţă, "Samsung" şi "Apple".

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 1%, la 19.437,98 puncte, Kospi al celei din Seul - cu 0,5%, la 2.083,86.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb