BURSELE LUMII Pieţele europene se menţin pe curs pozitiv

A.V.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 16 aprilie

Pieţele europene se menţin pe curs pozitiv

Bursele europene au crescut ieri, pe fondul optimismului generat de faptul că preşedintele american Donald Trump a decis, în weekend, exceptarea unor produse de la tarifele vamale.

Deutsche Börse

- Titlurile companiei auto germane Mercedes-Benz Group AG au urcat cu 2,5%, la 50,50 euro la ora locală 15.08, cele ale Bayerische Motoren Werke AG (BMW) - cu 2,9%, la 70,68 euro. Vânzările globale de automobile electrice au crescut cu 29% în martie, în ritm anual, susţinute de cererea din China şi Europa.

- Acţiunile Commerzbank AG s-au apreciat cu 3,1%, la 22,64 euro la ora 15.09. Autoritatea pentru concurenţă din Germania a aprobat, luni, planurile grupului bancar italian UniCredit SpA de a-şi majora participaţia la banca germană.

- Indicele DAX a crescut cu 1,1%, la 21.179,85 puncte la ora 15.10.

Euronext Paris

- Acţiunile LVMH Moet Hennessy - Louis Vuitton SA, cel mai mare producător de bunuri de lux din lume, au coborât cu 8,3%, la 486,10 euro la ora 15.18. Compania a anunţat scăderea vânzărilor sale în primul trimestru din 2025.

- Titlurile companiei auto franco-italo-americane Stellantis NV au urcat cu 6%, la 8,28 euro la ora 15.20. Stellantis a redus lista scurtă a posibililor candidaţi pentru postul de CEO la cinci nume, spun surse citate de Reuters.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 2,4%, la 7.273,35 puncte la ora 15.39.

Nasdaq Copenhagen

- Titlurile Novo Nordisk A/S, producător danez de insulină şi medicamente pentru tratarea diabetului, au înregistrat un minus de 0,2%, 434,85 coroane daneze la ora 15.37, după avansul din ziua anterioară, generat de faptul că gigantul american Pfizer Inc. a renunţat la dezvoltarea pastilelor de slăbit Danuglipron.

- Indicele OMX Copenhagen 25 a urcat cu 1,8%, la 1.580,83 puncte la ora 15.38.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au fluctuat ieri dimineaţă, investitorii fiind atenţi la raportările companiilor.

- Acţiunile constructorului auto Ford Motor Co. au coborât cu 1,7%, la 9,54 dolari la ora locală 09.39, cele ale General Motors Co., cu 1,5%, la 44,48 dolari. Cele două companii, alături de mai mulţi furnizori de componente auto, sunt susceptibili să fie vizaţi de o acţiune negativă de rating în următoarele săptămâni, dacă tarifele anunţate de administraţia Trump vor intra în vigoare, potrivit agenţiei de evaluare S&P Global Ratings, anunţă Bloomberg.

- Acţiunile Bank of America Corp. s-au apreciat cu 4,3%, la 38,26 dolari la ora 09.40. Banca a raportat rezultate financiare trimestriale peste aşteptări.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,4%, la 40.684,92 puncte la ora 09.41, S&P 500 - cu 0,5%, la 5.433,65 puncte.

Nasdaq

- Titlurile Apple Inc., gigant din domeniul tehnologiei, au urcat cu 0,04%, la 202,60 dolari la ora 09.41. Apple a avut cele mai mari vânzări de smartphone-uri în primul trimestru, datorită lansării modelului iPhone 16e şi a cererii puternice în ţări precum Japonia şi India, potrivit Counterpoint Research, relatează Reuters.

- Acţiunile Nvidia Corp., lider mondial în producţia de cipuri pentru inteligenţă artificială, s-au apreciat cu 1,1%, la 111,94 dolari la ora 09.42. Compania a anunţat luni o extindere majoră a producţiei de supercomputere AI în Statele Unite, conform CNBC.

- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,6%, la 16.937,41 puncte la ora 09.43.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au urmat un curs pozitiv ieri, în majoritate, după ce administraţia SUA a relaxat unele tarife vamale.

- Acţiunile Tokyo Electron Ltd., companie japoneză de electronice şi semiconductori, s-au apreciat cu 0,4%, la 19.990 yeni, cele ale rivalei Screen Holdings Co. au coborât cu 1,2%, la 9.378 yeni.

- Titlurile grupului auto Honda Motor Co. au urcat cu 3,6%, la 1.367 yeni, cele ale Nissan Motor Co. - cu 1,4%, la 318yeni.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,8%, la 34.267,54 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile Liontown Resources Ltd. au înregistrat un plus de 2,9%, la 0,54 dolari australieni, în condiţiile în care dezvoltatorul de litiu continuă să atragă interesul investitorilor.

- Acţiunile Bellevue Gold Ltd. au coborât cu 21,8%, la 0,90 dolari australieni. Compania minieră a raportat o evoluţie dezamăgitoare a producţiei sale de la mina de aur din Western Australia.

- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,2%, la 7.761,70 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb