Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a declarat astăzi că la nivelul conducerii centrale există discuţii cu personalităţi din mediul cultural şi din mediul de afaceri pentru a se alătura liberalilor în vederea candidaturii la alegerile parlamentare.
"Suntem astăzi în situaţia în care centralizăm propunerile sectoarelor, avem o şedinţă la ora 16,00. Toate cele şase sectoare au trimis nişte propuneri de candidaţi şi pe locuri eligibile şi pe locuri neeligibile. Sunt într-adevăr nişte discuţii pe care le face conducerea centrală - cei doi copreşedinţi - cu personalităţi şi din mediul cultural şi din mediul oamenilor de afaceri curaţi şi reprezentativi pentru a se alătura PNL", a precizat Buşoi, într-o conferinţă de presă, potrivit unor surse din presă.
De asemenea, el a menţionat că nu este implicat în aceste discuţii, dar se află în permanentă legătură cu copreşedintele PNL Alina Gorghiu.
"Aşteptăm să vedem cum se finalizează aceste discuţii, evaluăm şi candidaturile interne, avem şi sondajul pe care l-am tot comentat din august şi la începutul lunii octombrie o decizie finală va fi luată. Voi face o discuţie cu cei doi copreşedinţi, cu cei şase colegi de la sectoare, vin cu o listă ordonată în faţa biroului pe Bucureşti, o votăm şi apoi merge la validare la conducerea centrală. Astăzi nu este această discuţie, doar inventariem propunerile de la sectoare care nu conţin nume din afara partidului. Aceste nume se vor alătura sau nu probabil în cursul săptămânii viitoare", a adăugat liderul PNL Bucureşti.