Principalii indici bursieri de pe BVB au închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, s-a apreciat cu 0,46%, până la 6.928,24 puncte.
Noul indice BET Plus, introdus pe 23 iunie, creşte şi el cu 0,38%, la 1.025,8 puncte. Potrivit BVB, BET Plus "este un indice ponderat cu capitalizarea free float-ului, ce reflectă evoluţia companiilor româneşti listate pe piaţa reglementatată a BVB care îndeplinesc criterii minime de selecţie (referitoare la lichiditate şi la valoarea acţiunilor aferente free float-ului), cu excepţia societăţilor de investiţii financiare".
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, a crescut uşor cu 0,02%, fiind cotat la 30.072,38 puncte.
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au scăzut cu 0,18% la preţul de 0,838 lei/unitate.
Titlurile Romgaz (SNG) a crescut cu 0,3% la 33,95 lei/unitate.
Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz a crescut cu 0,3% la 10,15 dolari.