BVB Creştere de 0,31% pentru BET-FI

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 12 iulie 2018

Creştere de 0,31% pentru BET-FI

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat un volum de tranzacţionare de 64,27 milioane de lei, în şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii, peste cel din şedinţa anterioară, de 24,69 milioane de lei.

Circa o treime din rulajul consemnat ieri, a fost dat de înregistrarea în piaţă, a ofertei ofertei publice de răscumpărare "POF" derulată de SIF Moldova (SIF2), ce s-a încheiat pe 10 iulie, pentru un număr de 11 milioane de acţiuni, reprezentând 1,08% din capitalul social al emitentului.

Oferta s-a derulat la preţul unitar de 1,818 lei, cu 28,21% mai mare faţă de referinţă, valoarea operaţiunii de piaţă ridicându-se la 20 milioane de lei.

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct în cadrul Tradeville, ne-a transmis: "Astăzi (n.r. ieri), indicii bursei noastre au avut o evoluţie mai degrabă pozitivă, în pofida evoluţiilor nefaste din principalele burse vest-europene.

Indicele BET a câştigat 0,21% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între - 0,98% pentru BET-NG şi + 0,31% pentru BET-FI.

Cel mai mare avans, pe segmentul principal, în afara indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile Electroputere (EPT) cu +11,11%, pe fondul tranzacţionării unui volum de acţiuni care a depăşit media ultimului semestru. În cadrul indicelui BET, preţul titlurilor Banca Transilvania (TLV) a avut cea mai bună evoluţie, +2,53%, în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat aproape de media ultimelor şase luni.

Cea mai mare scădere din afara indicelui principal al pieţei reglementate au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Petrolexportimport (PEI) cu -14,87%, volumul de titluri tranzacţionate fiind peste media ultimului semestru.

Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile OMV Petrom (SNP), -2,44%, pe fondul unui volum de acţiuni aflat mult peste media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), cu transferuri de în valoare de 6,37 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 13,10 lei, în creştere cu 1,55%.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile TLV, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 2,43 lei/titlu, valoarea tranzacţionată cu titlurile emitentului însumând 6,18 milioane de lei.

Acţiunile SNP au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 0,3205 lei, pe fondul unei valori transferate de 3,77 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile Romgaz (SNG), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 32,85 lei/titlu, în scădere cu 0,15%, în contextul unui rulaj de 1,89 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" au fost înregistrate, în total, şapte tranzacţii.

Trei dintre acestea, în valoare de 11,9 milioane de lei, au fost realizate cu acţiunile Impact Developer & Contractor (IMP), la preţul unitar de 0,85 lei, cu 4,49% sub referinţă.

Au mai fost realizate două transferuri "deal" cu titlurile SNG, la preţul de 32,85 lei/unitate, în scădere cu 0,15%, valoarea tranzacţiei fiind de 4,4 milioane de lei.

Tot prin această piaţă s-au mai derulat două tranzacţii cu acţiunile BRD, în sumă de 1,24 milioane de lei, la preţul de 13,1 lei/acţiune, în apreciere cu 1,55%.

Indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni ale bursei, a avut o creştere de 0,24%, iar indicele BET-XT, ce curpinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, a avut un avans de 0,18%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii s-a depreciat cu 0,02%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Electroputere" (EPT): +11,11%

2. "Farmaceutica Remedia" (RMAH): +5,64%

3. "Sphera Franchise Group" (SFG): +3,46%

4. "Banca Transilvania" (TLV): +2,53%

5. "SIF Banat-Crişana" (SIF1): +2,39%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Petrolexportimport" (PEI): -14,87%

2. "VES" (VESY): -6,93%

3. "Condmag" (COMI): -5,56%

4. "Dafora" (DAFR): -5,13%

5. "Conted" (CNTE): -3,51%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb