BVB Creşteri pe linie pentru indicii bursei

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 24 aprilie 2018

Creşteri pe linie pentru indicii bursei

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a avut parte de un debut de săptămână pozitiv din punctul de vedere al cotaţiilor, toţi indicii încheind şedinţa de tranzacţionare de ieri în creştere.

Rulajul consemnat a fost de 36,49 de milioane de lei, sub valoarea medie înregistrată în acest an, de 55,45 de milioane de lei, în condiţiile în care, prin piaţa "deal" nu a avut loc nicio tranzacţie.

Marcel Murgoci, director de operaţiuni în cadrul societăţii de brokeraj Estinvest, ne-a transmis: "Şedinţa bursieră de astăzi (n.r. ieri) a fost caracterizată de o lichiditate de 7,8 milioane de euro, pe fondul unei uşoare creşteri a indicilor bursieri.

Emitenţii cu cel mai mare rulaj au fost Fondul Proprietatea (FP), cu o valoare a tranzacţiilor de 10,5 milioane de lei, urmat de Banca Transilvania (TLV) şi Romgaz (SNG), cu transferuri în sumă de 8,7 milioane de lei, respectiv 5,7 milioane de lei, în toate cele trei cazuri cotaţiile emitenţilor urcând faţă cele consemnate vineri.

Din punctul meu de vedere a fost o şedinţă de tranzacţionare obişnuită, în condiţiile în care această săptămână au loc Adunări Generale ale Acţionarilor, investitorii aşteptând, probabil, rezultatele acestora.

Totodată, miercuri, TLV dă startul raportărilor rezultatelor financiare pentru primul trimestru din 2018, iar un debut bun în acest sens este foarte important din punct de vedere psihologic pentru investitori, mai ales că societatea bancară este unul dintre cei mai însemnaţi emitenţi ai bursei".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile FP, ultima cotaţie a emitentului fiind de 0,962 lei/unitate, în creştere cu 1,05%.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile TLV, preţul de închidere al cotaţiei băncii fiind de 2,68 lei/unitate, în urcare cu 0,94%.

Acţiunile SNG au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 37,3 lei, în apreciere cu 0,27%.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile OMV Petrom (SNP), care au încheiat ziua bursieră la preţul de 0,3545 lei/acţiune, în contextul unui rulaj de 5,17 milioane de lei, preţul acţiunii companiei petroliere înregistrând un salt de 0,71%.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni ale bursei, cu excepţia SIF-urilor, a urcat cu 0,41%, iar indicele BET-Plus, al celor mai tranzacţionate 40 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,38%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus FP a crescut cu 0,09%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a avut un avans de 0,07%, iar indicele BET-XT, al celor mai tranzacţionate 25 de acţiuni ale bursei, a urcat cu 0,23%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Armătura" (ARM): +14,13%

2. "Energopetrol" (ENP): +10,28%

3. "Turism Felix" (TUFE): +6,60%

4. "Electroputere" (EPT): +4,76%

5. "Biofarm" (BIO): +1,85%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Prefab" (PREH): -4,95%

2. "Aages" (AAG): -2,81%

3. "IAR" (IARV): -2,17%

4. "Zentiva" (SCD): -2,02%

5. "Alro" (ALR): -1,90%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb