BVB Creşteri pe linie pentru indicii bursei

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 17 iulie 2018

Creşteri pe linie pentru indicii bursei

Volum de numai 15 milioane de lei

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a avut debut slab de săptămână din punctul de vedere al valorii tranzacţionate, rulajul consemnat, ieri, fiind de numai 15,4 milioane de lei, circa o treime din valoa­rea medie a acestui an, de 45 milioane de lei, în condiţiile în care, prin piaţa "deal" nu a fost derulată nicio tranzacţie.

În raportul zilnic al companiei, brokerii de la Prime Transaction au descris evoluţia pieţei: "Săptămâna a început cu creşteri pe linie pentru indicii de la BVB, cea mai mare în cazul BET-NG, +0,76%.

Indicele sectorului energetic a fost impulsionat, în principal, de evoluţiile acţiunilor Transgaz (TGN), +4,53% şi Transelectrica (TEL), +2,85%.

Alte creşteri mari au fost cele ale titlurilor Erste Bank (EBS), +2,06% şi Sphera Franchise Group (SFG), +2,28%. Dintre scăderi, a ieşit în evidenţă cea a Digi Communications NV (DIGI), -1,32%.

Valoarea tranzacţiilor a fost foarte mică, de 3,3 milioane de euro pentru întreaga piaţă, dintre care 3,2 milioane de euro pe piaţa de acţiuni şi circa 100 de mii pe cea de certificate".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), cu transferuri în valoare de 4,7 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 13,2 lei, în creştere cu 0,76%.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile OMV Petrom (SNP), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 0,324 lei/titlu, în scădere cu 0,31%, valoarea tranzacţionată cu titlurile emitentului însumând 2,23 milioane de lei.

Acţiunile Electrica (EL) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 9,1 lei, în stagnare, pe fondul unei valori transferate de 1,85 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 0,89 lei/titl­u, în creştere cu 0,56%, în contextul unui rulaj de 1,62 milioane de lei.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni ale pieţei, a urcat cu 0,64%, în timp ce indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni ale bursei, a avut o creştere de 0,7%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus FP s-a apreciat cu 0,23%.

Indicele BET-XT, ce curpinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la bursă, a avut un avans de 0,57%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,73%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Electroputere" (EPT): +10,71%

2. "Purcari Wineries" (WINE): +5,14%

3. "Transgaz" (TGN): +4,53%

4. "Aerostar" (ARS): +3,72%

5. "Impact Developer & Contractor" (IMP): +3,29%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Condmag" (COMI): -10,53%

2. "Armatura" (ARM): -4,83%

3. "IAR Brasov" (IARV): -2,17%

4. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagra" (EFO): -1,85%

5. "Aages" (AAG): -1,71%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb