BVB Deal cu 4,24% din Socep

S.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 septembrie 2017

Deal cu 4,24% din Socep

Marcel Murgoci: "Repercusiunile şedinţei de joi există încă în mintea investitorilor, titlurile Banca Transilvania fiind extrem de tranzacţionate"

Săptămâna a debutat cu un rulaj de 8,3 milioane de euro

Piaţa Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în şedinţa de tranzacţionare de ieri, o lichiditate de 38 milioane de lei (8,27 milioane euro), sub media zilnică a acestui an, de 10,4 milioane de euro, în contextul în care opt din indicii bursieri au încheiat în teritoriu negativ.

Domnul Marcel Murgoci, director de operaţiuni în cadrul companiei de brokeraj "Estinvest", a detaliat evoluţia de ieri de pe bursa autohtonă: "În privinţa volumului de tranzacţionare, piaţa BVB a înregistrat astăzi (ieri, n.r.) 8 milioane de euro, mai puţin decât în zilele anterioare, pe fondul unui început mai bun de şedinţă de tranzacţionare, în care indicii bursieri au înregistrat uşoare creşteri. După ora 11:00, însă, piaţa a manifestat o scădere de aproximativ un procent a indicilor bursieri, fapt ce a ţinut până la finele şedinţei de tranzacţionare. Cred că evoluţia slabă de astăzi (ieri, n.r.) a fost cauzată de evoluţia negativă a pieţelor externe, determinată, la rândul ei, de posibilul conflict din Coreea de Nord. În lipsă de alte informaţii interne, cred că această chestiune a determinat în principal atât scăderea pieţelor externe, cât şi a celei autohtone. Deocamdată, repet, în lipsa unor ştiri de evenimente interne, piaţa noastră se conectează cu ce s-a întâmplat pe pieţele externe. Am văzut şi o tranzacţie pe piaţa «deal», cu titluri Socep, de aproximativ 4% din societate, aceasta fiind o tranzacţie destul de importantă din punctul de vedere al procentului, iar apoi două tranzacţii efectuate cu acţiuni Banca Transilvania. (...) În continuare, Banca Transilvania se menţine în topul tranzacţionării pe Bursa de Valori Bucureşti, valoarea schimburilor depăşind 12 milioane de lei, în condiţiile în care pe locul următor se află titlurile BRD, cu un rulaj de 4,5 milioane de lei. Probabil că, în continuare, repercusiunile şedinţei de joia trecută (31 august, n.r.) există încă asupra investitorilor. Scăderea de joi a acţiunilor băncilor a fost determinată de acele declaraţii (privind eventuala impozitare a activelor băncilor, n.r.) - sigur că asta mai puţin importă - şi se pare că efectul acela încă există în mintea investitorilor, TLV fiind în continuare extrem de tranzacţionată, iar volatilitatea extrem de ridicată".

Aşadar, pe piaţa "regular", clasamentul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 12,3 milioane de lei. Cotaţia TLV a scăzut cu 1,29%, la preţul de 2,3 lei/unitate.

Acţiunile "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD) au coborât cu 1,54%, la 12,8 lei/unitate, valoarea transferurilor fiind de 4,5 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate titluri "Romgaz" (SNG) de 1,21 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 30,35 lei/unitate, în depreciere cu 1,78%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "Fondul Proprietatea" (FP), cu un rulaj de 1,2 milioane de lei. Cotaţia FP a înregistrat o corecţie de 0,8%, ajungând la preţul de 0,865 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" au fost înregistrate, în total, patru tranzacţii.

Două dintre acestea, însumând 8 milioane lei, au fost realizate cu titluri TLV, la acelaşi preţ ca şi pe piaţa "regular".

A mai fost încheiat un transfer "deal" cu titluri "Socep" (SOCP), de 4 milioane de lei, la preţul de 0,27 lei/acţiune, cotaţia emitentului scăzând cu 1,46%.

Grupul DD controlează 32,37% din operatorul portuar, iar Celco 24,64%, în timp ce Stere Samara deţine un pachet de 10,51%.

De asemenea, s-a înregistrat un schimb de 1,3 milioane de lei cu acţiuni SNG, încheiat la preţul unitar de 30,75 lei.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide treisprezece acţiuni, a coborât cu 1,12%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 34 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o corecţie de 1,05%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus "Fondul Proprietatea", s-a apreciat cu 0,06%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,93%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,54%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Armătura" (ARM): +11,55%

2. "Turism Felix" (TUFE): +5,31%

3. "Uamt" (UAM): +4,64%

4. "Alro" (ALR): +2,57%

5. "Aerostar" (ARS): +2,25%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Electromagnetica" (ELMA): -4,12%

2. "Transilvania Construcţii" (COTR): -3,75%

3. "Cemacon" (CEON): -2,6%

4. "Vrancart" (VNC): -2,45%

5. "Patria Bank" (PBK): -1,93%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb