Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în creştere.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, creşte cu 0,07%, fiind cotat la 6.512,84 puncte, iar BET-C, indicele compozit al pieţei, era cotat la 3.386,12 puncte, în urma unei aprecieri de 0,08%. De asemenea, BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, urcă procentual cu 0,37%, atingând valoarea de 32.007,8 puncte.
În ceea ce priveşte titlurile Romgaz (simbol SNG), acestea cresc cu 0,15%, la această oră, la 34 lei/unitate. Pe de altă parte, pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz se depreciază cu 0,59%, până la 10,04 dolari.