Bursa de Valori Bucureşti ar putea organiza un forum al investitorilor individuali într-un oraş din ţară, pe lângă cel din Bucureşti, a declarat astăzi directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, Adrian Tănase.
"Vedem un interes în creştere şi vrem ca de la anul să facem şi în ţară un astfel de forum. Deci să facem un forum în Bucureşti şi să facem şi într-un oraş din ţară un forum", a spus Adrian Tănase, precizând că nu s-a decis încă oraşul.
El a menţionat că în fiecare an se va decide în ce oraş se va ţine forumul, fiind de fiecare dată altul. În ceea ce priveşte evenimentul organizat astăzi, Adrian Tănase a declarat că la Forum s-au înregistrat 600 de investitori, mai scrie Agerpres.
"Mă aştept să facem încă un exerciţiu de educaţie financiară către potenţiali investitori pe piaţa de retail şi aici vizăm investitorii individuali. Deci cumva trebuie să promovăm această idee de investiţie într-un mod corect şi faptul că Bursa poate fi un loc complicat, dar poate fi şi un loc simplu dacă ai o anumită disciplină în a investi", a afirmat Adrian Tănase.
BVB organizează astăzi cea de-a opta ediţie a Forumului Investitorilor Individuali. Tema acestei ediţii a Forumului Investitorilor Individuali este 'Banii mei, viitorul meu' - a economisi şi a investi reprezintă fundamentul pentru un viitor mai bun.
Printre vorbitori se numără sportivi de anduranţă, specialişti în domeniul pieţelor de capital şi al comunicării cu investitorii, reprezentanţi ai fondurilor de investiţii, brokerilor şi companiilor listate.
1. Bvb poate si sa faca webinarii !
(mesaj trimis de Popa Liliana în data de 10.11.2018, 12:45)
In contextul acestui efort de promovare ,ar fi buna si producerea de webinarii ,in genul celor facute de Tradeville .Un mic efort financiar astfel ca sa introduca clipuri scurte cu definitii si prezentari de produse pe situri foarte urmarite poate sa dezvolte piata .Site uri romanesti sau din zona geografica !Si categoric ar fi mult mai ieftin decat conferinte costisitoare ,