Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, urcă procentual cu 1,69%, fiind cotat la 7.552,76 puncte, iar indicele BET Plus se majorează cu 1,67%, la 1.110,61 puncte.
Totodată, BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, creşte cu 0,43%, atingând valoarea de 31.452,09 puncte.
Acţiunile Fondul Proprietatea (simbol FP) au închis şedinţa în urcare cu 0,90%, până la preţul de 0,893 lei/unitate.
Pe de altă parte, titlurile Romgaz (simbol SNG) se depreciază cu 0,29%, la 34,8 lei/unitate. Totuşi, pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz sporeşte cu 0,24%, către 8,32 dolari/unitate.
Acţiunile Electrica (simbol EL) au încheiat şedinţa BVB în declin cu 1%, până la nivelul unitar de 11,88 lei. În schimb, pe bursa londoneză, preţul GDR-urilor înregistrează o creştere de 1,79%, spre 11,35 dolari/unitate.