BVB Lichiditate de 44 milioane de lei

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 iulie 2018

Lichiditate de 44 milioane de lei

Valoarea tranzacţiilor înregistrate în şedinţa burieră de la mijlocul săptămânii a fost de 44,5 milioane de lei, în apropierea mediei zilnice a acestui an, de 44,4 milioane de lei, circa o treime din rulajul consemnat fiind dat de acţiunile Romgaz (SNG).

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct al societăţii de brokeraj Tradeville ne-a transmis: "Astăzi (n.r. ieri), indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut o evoluţie mixtă pe fondul evoluţiilor nefaste de pe principalele burse vest-europene. Indicele BET a pierdut 0,01% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,68% pentru BET-NG şi +0,2% pentru BET-FI.

Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni din piaţa reglementată a fost de 9,5 milioane de euro, nivel apropiat de media zilnică de 9,54 milioane de euro, înregistrată de la începutul anului.

Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afară indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile Bucovina - Club de Munte (BCM) cu +5,26%, pe fondul tranzacţionării unui volum de acţiuni care a depăşit media ultimului semestru. În cadrul indicelui BET, preţul titlurilor BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a avut cea mai bună evoluţie, +1,92%, în condiţiile în care, pe acest simbol, s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat sub media ultimelor şase luni.

Cea mai mare scădere din afara indicelui principal al pieţei reglementate au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Petrolexportimport (PEI) cu -14,88%, volumul de acţiuni tranzacţionate fiind de doar 2 titluri.

Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile Romgaz (SNG), -1,45%, pe fondul unui volum de acţiuni aflat mult peste media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol."

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile SNG, cu transferuri în valoare de 30,11 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 30,6 lei.

Locul al doilea în topul lichidităţii bursei a fost ocupat de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 2,485 lei/titlu, în stagnare, valoarea tranzacţionată cu titlurile societăţii bancare însumând 8,96 milioane de lei.

Acţiunile BRD au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 13,8 lei, pe fondul unei valori transferate de 2,19 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile Transgaz (TGN), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 326 lei/titlu, în creştere cu 0,31%, în contextul unui rulaj de 0,49 milioane de lei.

Indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a stagnat, în timp ce indicele indicele BET-XT, ce cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la bursă, a avut un avans de numai 0,01%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,07%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Bucovina - Club de Munte" (BCM): +5,26%

2. "Cemacon" (CEON): +4,05%

3. "IAR" (IARV): +2,68%

4. "Turbomecanica" (TBM): +2,30%

5. "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD): +1,92%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Petrolexportimport" (PEI): -14,88%

2. "Dafora" (DAFR): -3,41%

3. "Patria Bank" (PBK): -1,62%

4. "Zentiva" (SCD): -1,52%

5. "Conpet" (COTE): -1,46%

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. de ce nu iese OLT din insolventa

    niste destepti descarca sng si niste idioti cumpara.asta e viata.ce cistiga uni pierd alti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb