BVB Lichiditatea s-a menţinut redusă pe BVB

CRĂIŢA SIMIONESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 decembrie 2011

Lichiditatea s-a menţinut redusă pe BVB

Pragul la SIF-uri, în programul deputaţilor, joi

Lichiditatea s-a menţinut redusă şi ieri la Bursa de Valori Bucureşti, pe fondul unor schimburi cu acţiuni de 12,488 milioane de lei.

Simion Tihon, broker la "Prime Transaction", ne-a declarat că închiderea de ieri a reflectat un tablou mixt, în care lichiditatea şi-a menţinut tendinţa de scădere din ultima perioadă. "Incertitudinea a fost în continuarea sentimentului dominant pe pieţele financiare, fapt pentru care au existat mai multe cicluri de creşteri şi scăderi pe parcursul zilei", a menţionat domnia sa, continuând: "Sondajul institutului german ZEW, în legătură cu aşteptările economice din Germania şi din zona Euro, a adus un uşor optimism însă a fost contracarat de indicatorul care măsoară vânzările de retail din SUA, indicator care a înregistrat o valoare sub aşteptările analiştilor".

Cu privire la evoluţia BVB, brokerul ne-a declarat : "Pe piaţa noastră, SIF-urile au crescut, o motivaţie fiind reprogramarea dezbaterii privind ridicarea pragului de deţinere".

Propunerea legislativă privind ridicarea pragului de deţinere la SIF-uri, de la 1% la 5%, se află la punctul 28 pe ordinea de zi de joi a plenului Camerei DeputaŢilor.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al Fondului Proprietatea, s-a cotat la 18.326 puncte, crescând cu 2,30% faţă de şedinţa precedentă.

Simion Tihon ne-a precizat că, de această dată, reacţia investitorilor nu a mai fost atât de brutală, în condiţiile în care, decizia a fost amânată de mai multe ori.

Tot ieri, a fost efectuată o operaţiune de tip deal cu titlurile "Fondul Proprietatea", în valoare de 841.000 lei. Pe piaţa reglementată, schimburile pe acest emitent au fost de 6,16 milioane lei.

Indicele de referinţă al pieţei de capital, BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece companii listate, a încheiat ziua la 4.298 puncte, în creştere cu 0,28% faţă de luni.

Titlurile companiilor din domeniul energetic au plasat indicele BET-NG cu numai 0,04% sub şedinţa precedentă, la 608 puncte, iar, la finalul şedinţei, BET-C a înregistrat o valoare de 2.611puncte, rămânând constant.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb