BVB O nouă şedinţă de scăderi pe bursa autohtonă

S.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 11 august 2017

Marcel Murgoci, "Estinvest": "Şedinţa s-a desfăşurat în ton cu ceea ce s-a întâmplat pe pieţele externe"

"OMV Petrom" şi "Banca Transilvania" şi-au publicat rezultatele la şase luni

Şedinţa de tranzacţionare de ieri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost una de scăderi, care s-a desfăşurat "în ton" cu evoluţiile de pe pieţele externe, potrivit domnului Marcel Murgoci, director de operaţiuni în cadrul companiei de brokeraj "Estinvest".

Atât indicii, cât şi rulajul general au scăzut faţă de ziua anterioară, în contextul în care emitenţi importanţi precum "OMV Petrom" şi "Banca Transilvania" şi-au anunţat rezultatele financiare la şase luni.

Astfel, opt din indicii BVB au încheiat şedinţa de ieri în teritoriu negativ, pe fondul unui volum de tranzacţionare de 31,3 milioane de lei (6,84 milioane euro), mai mic decât cel de miercuri (7,5 milioane de euro).

Marcel Murgoci ne-a declarat: "Şedinţa s-a desfăşurat în ton cu ceea ce s-a întâmplat pe pieţele externe, pentru că piaţa a început să scadă încă de la primele tranzacţii efectuate astăzi (ieri, n.r.). Dacă ne uităm pe indicele BET, există clar o tendinţă descrescătoare, ajungând să se închidă cu mai mult de 60 de puncte pe minus, în ton cu evoluţia pieţelor externe. Volumul de tranzacţionare, de aproximativ 6 milioane de euro, nu a fost unul îmbucurător, el situându-se sub media acestui an. (...) Astăzi (ieri, n.r.) a început sezonul de raportări financiare, emitenţi importanţi precum OMV Petrom (SNP), BVB şi Banca Transilvania publicându-şi rezultatele la şase luni. La Banca Transilvania există o scădere considerabilă, de aproximativ 2,7%, ca urmare a faptului că rezultatele au venit sub aşteptările destul de mari ale investitorilor. În rest, OMV Petrom a raportat rezultate foarte bune, iar piaţa a reacţionat pe măsură la începutul şedinţei, dar odată cu scăderea pieţelor externe a început şi cotaţia SNP să scadă, astfel încât a înregistrat, la finalul zilei, o creştere de doar 0,63% a acţiunii faţă de şedinţa anterioară de tranzacţionare".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 13,65 milioane de lei. Cotaţia TLV a scăzut cu 2,77%, la preţul de 2,46 lei/unitate.

Acţiunile "Romgaz" (SNG) au stagnat la 29,3 lei/unitate, în urma unui rulaj de 2,76 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate titluri "Electrica" (EL) de 2,55 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 13,92 lei/unitate, în apreciere cu 0,87%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "Fondul Proprietatea" (FP), cu un rulaj de 1,33 milioane de lei. Cotaţia FP a coborât cu 0,57%, la preţul de 0,868 lei/unitate.

Titlurile "Digi Communications N.V." (DIGI) au înregistrat o corecţie de 0,49%, la preţul de 40,3 lei/unitate, fiind transferate acţiuni în valoare de 0,14 milioane de lei.

Pe piaţa "deal" au fost înregistrate două tranzacţii.

Cea mai importantă dintre acestea, de 2,35 milioane lei, a fost realizată cu titluri TLV, la preţul unitar de 2,47 lei, cotaţia emitentului scăzând cu 2,37%.

A mai fost încheiat un transfer "deal" cu titluri "AAGES" (AAG), de 0,61 milioane de lei, la preţul de 3,8 lei/acţiune.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide treisprezece acţiuni, a coborât cu 0,76%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 34 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o corecţie de 0,73%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus "Fondul Proprietatea", s-a depreciat cu 0,76%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,68%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,97%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "TMK - Artrom" (ART): +6,69%

2. "Oltchim Râmnicu Vâlcea" (OLT): +6,43%

3. "UAMT" (UAM): +3,98%

4. "Prefab" (PREH): +3,91%

5. "Rompetrol Well Services" (PTR): +3,49%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Conted" (CNTE): -5,67%

2. "Medlife" (M): -4,36%

3. " Erste Group Bank" (EBS): -3,25%

4. "Banca Transilvania" (TLV): -2,77%

5. "Uztel" (UZT): -2,13%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb