BVB Piaţa, dominată de evoluţia titlurilor Sphera Franchise Group

Vlad Dobrea
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 9 martie 2018

Piaţa, dominată de evoluţia titlurilor Sphera Franchise Group

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a avut, în şedinţa de ieri, o evoluţie preponderent pozitivă, singurul indice ce a închiat şedinţa în scădere fiind BET-FI, a cărui depreciere a fost de 0,28%.

Rulajul consemnat a fost de circa 55 de milioane de lei, peste cel din şedinţa precedentă, de aproape 36 de milioane de lei.

Marcel Murgoci, director de operaţiuni în cadrul societăţii de brokeraj Estinvest, a comentat evoluţia pieţei din penultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii: "Volumul înregistrat astăzi (n.r. ieri) a fost de aproape 12 milioane de euro, în apropierea mediei din acest an (n.r. de circa 12,9 milioane de euro), emitenţii cu cel mai mare rulaj fiind Sphera Franchise Group (SFG), Fondul Proprietatea (FP) şi Electrica (EL).

Iese în evidenţă evoluţia acţiunilor SFG, volumul tranzacţionat fiind de circa 1% din capitalul social al societăţii. Totodată, acţiunile companiei au avut şi cea mai mare creştere a şedinţei de astăzi (n.r. ieri), de 6,48%.

Indicii au avut evoluţii preponderent pozitive, dar, de mică amplitudine, în contextul în care pieţele internaţionale au avut creşteri. Astfel, piaţa locală s-a aliniat evoluţiei celor externe".

Topul lichidităţii pe piaţa "regular" a fost condus de acţiunile SFG, ultima cotaţie a societăţii fiind de 31,2 lei/unitate, în creştere cu 6,48%, pe fondul unui volum de 11,18 milioane de lei.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile FP, preţul de închidere fiind de 0,928 lei/acţiune, în scădere cu 0,11%, în contextul unor transferuri de 7,91 milioane de lei.

Acţiunile EL au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 12,18 de lei, în creştere cu 0,33%, pe fondul unui volum de 4,88 milioane de lei. Locul al patrulea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile Banca Transilvania (TLV), a căror cotaţie s-a apreciat cu 0,2%, la preţul unitar de 2,46 lei, în contextul unui rulaj de 3,81 milioane de lei.

Pe piaţa "deal" a avut loc o tranzacţie cu acţiunile FP, în valoare de 12,51 milioane de lei, la preţul unitar de 0,927 lei, în scădere cu 0,22%.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii ale bursei, a crescut cu 0,34%, iar indicele BET-Plus, al celor mai tranzacţionate 40 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,29%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a avut un avans de 0,17%, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni ale bursei, a înregistrat o apreciere de 0,22%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Sphera Franchise Group" (SFG): +6,48%

2. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): +5,05%

3. "Patria Bank" (PBK): +4,07%

4. "Carbochim" (CBC): +3,85%

5. "Busa de Valori Bucureşti" (BVB): +2,50 %

Topul celor mai mari scăderi

1. "Artego" (ARTE): -6,49%

2. "Prebet" (PREB): -4,68%

3. "Alro" (ALR): -1,73%

4. "SSIF BRK Financial Group" (BRK): -1,69%

5. "Biofarm" (BIO): -1,62%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb