BVB: România îndeplineşte 8 din 9 criterii pentru a promova la statutul de piaţă emergentă

Ioana Dogaru
Piaţa de Capital / 29 martie 2016

România îndeplineşte opt dintre cele nouă criterii impuse pentru a promova la statutul de piaţă Emergentă (FTSE-Secondary Emerging), iar singurul criteriu care mai trebuie realizat este cel al lichidităţii, arată o analiză elaborată de FTSE Rusell în luna martie a acestui an, care subliniază îndeplinirea unei noi cerinţe, privind costurile de tranzacţionare, se arată într-un comunicat al Bursei de Valori Bucureşti remis, marţi, redacţiei.

În aceste condiţii, singurul criteriu care mai trebuie îndeplinit pentru obţinerea statutului de piaţă Emergentă este cel al lichidităţii, care se referă, în fapt, la un anumit număr de companii mari, din perspectiva valorii de piaţă şi a acţiunilor disponibile spre vânzare, care să înregistreze valori de tranzacţionare ridicate.

"Bursa de Valori Bucureşti (BVB) anunţă un progres important în procesul de promovare a pieţei de capital din România în categoria pieţelor mai dezvoltate la nivel global, spre statutul de piaţă Emergentă. FTSE Russell, una dintre cele mai importante instituţii internaţionale care analizează pieţele de capital şi se bazează pe opiniile investitorilor şi experţilor internaţionali, a transmis către BVB o informare despre cea mai recentă evaluare a pieţei de capital din România. În adresa primită cu puţin timp în urmă, se atestă faptul că piaţa de capital locală îndeplineşte toate criteriile necesare promovării în categoria superioară, cu o singură excepţie - criteriul de lichiditate. Analiza FTSE Russell, din martie 2016, subliniază îndeplinirea unei noi cerinţe, privind "Costurile de tranzacţionare - costurile implicite şi explicite să fie competitive şi rezonabile".

Astfel, România a ajuns să îndeplinească opt dintre cele nouă criterii impuse pentru a promova la statutul de piaţă Emergentă (FTSE-Secondary Emerging). Acest anunţ reprezintă un succes major, care ne plasează la un pas distanţă de a fi incluşi pe «Lista scurtă» (Watch List) de către instituţia de evaluare internaţională", se arată în comunicatul citat.

Potrivit directorului general al Bursei de Valori Bucureşti, Ludwik Sobolewski, programul de modernizare a pieţei de capital româneşti a fost lansat la sfârşitul anului 2013 şi a generat mai multe rezultate, implementate de Bursa de Valori Bucureşti, Depozitarul Central, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi alte instituţii, inclusiv autorităţi publice, precum şi de către Parlamentul României.

"În mod similar, ceea ce este însă necesar este un Program de stat pentru privatizarea economiei prin intermediul pieţei de capital. Acest demers are un rol important, inclusiv pentru atingerea obiectivelor legate de calitatea guvernanţei corporative din companiile cu capital de stat şi la creşterea productivităţii lor - subiecte fierbinţi astăzi în România. Cu ceva timp în urmă, România a fost martora unor tranzacţii de privatizare izolate, dar nu a avut niciodată un program bine structurat şi concret în această privinţă, cu termene şi obiective, cu resurse de execuţie dedicate. Ar fi recomandat ca un astfel de program să includă o componentă educaţională, menită să explice de ce o piaţă de capital robustă şi dezvoltată, sprijinită de stat, este benefică pentru bunăstarea cetăţenilor români", a precizat Ludwik Sobolewski.

La fiecare şase luni, Comitetul de Clasificare al FTSE se întruneşte pentru re-evaluarea pieţelor de capital. În cazul în care o piaţă întruneşte toate criteriile, intră pe o Listă scurtă spre a fi promovată într-o categorie superioară. Pe lângă FTSE Russell, alte trei instituţii internaţionale recunoscute - MCSI (SUA), S&P Dow Jones (SUA) si STOXX (Elveţia) - evaluează în prezent piaţa de capital din România. Criteriile ce trebuie îndeplinite şi procesul de analiză sunt relativ similare şi se referă în principal la valoarea tranzacţiilor şi mărimea companiilor listate, dar şi la rapiditatea accesului investitorilor pe o piaţă de capital şi modul în care aceştia pot vinde şi cumpăra acţiuni.

Potrivit BVB, includerea României pe Lista scurtă pentru promovare, de către instituţiile internaţionale de evaluare, reprezintă un obiectiv strategic al Bursei de Valori Bucureşti, cu şanse ridicate să atragă un val de aprecieri şi îmbunătăţirea percepţiei comunităţii internaţionale asupra României.

Bursa de Valori Bucureşti administrează pieţe de acţiuni, obligaţiuni şi alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative de tranzacţionare şi furnizează o gamă variată de servicii participanţilor la pieţele financiare. Bursa de Valori Bucureşti este o companie listată pe propria piaţă din 2010.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb