BVB şi RASDAQ Deal de 94 milioane de lei cu 0,8% din acţiunile FP

VERONICA PLĂCINTESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 8 noiembrie 2013

Deal de 94 milioane de lei cu 0,8% din acţiunile FP

Fondul Proprietatea a atins un nou maxim istoric, de 0,8165 lei/unitate

Lichiditatea în şedinţa de tranzacţionare de ieri a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost de 138,78 milioane lei (31,3 milioane euro), de aproximativ 8,5 ori mai mică decât cea de miercuri, când a fost înregistrată oferta "Romgaz".

Aproximativ două treimi din lichiditatea de ieri a fost asigurată de un deal cu 115,87 milioane acţiuni Fondul Proprietatea, în sumă de 93,97 milioane lei.

Cu excepţia indicelui companiilor din sectorul energetic, BET-NG, care a avansat uşor, cu 0,03%, la 669,58 puncte, ceilalţi indici interni au consemnat, în penultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, evoluţii negative, indicele compozit al pieţei, BET-C, înregistrând un declin de 0,71%, la 3.272,16 puncte.

Mărimea lichidităţii este dată, în aceste zile, de faptul că s-au încheiat ofertele de la BVB, atenţia investitorilor revenind în piaţă, potrivit brokerului Nicu Grigoraş de la Intercapital Invest. Domnia sa ne-a declarat: "Era o situaţie oarecum de aşteptat (n.r. rulajul de peste un miliard de miercuri), pentru că lichiditatea pieţei a fost una destul de scăzută, odată cu ofertele care s-au derulat în ultima perioadă. De la începutul toamnei şi până în prezent, investitorii şi-au concentrat atât atenţia, cât şi resursele financiare, mai mult către oferte. Au fost multe oferte într-o perioadă foarte scurtă de timp. Piaţa nu mai avusese de ceva vreme atât de multe oferte şi era normal ca investitorii să se concentreze pe acestea, lăsând piaţa fără lichiditate, iar preţurile într-o evoluţie laterală. Era normal ca, odată cu încheierea ofertei Romgaz, focusul să revină asupra companiilor listate, iar o bună parte din banii care nu au fost folosiţi pentru subscrieri să revină în piaţă. Era logic să crească lichiditatea. Probabil că rulajul ar trebui să fie la niveluri mai ridicate decât ce s-a înregistrat în ultimele 2-3 luni. Nu ştiu dacă putem vorbi de un rulaj de ordinul sutelor de milioane de lei, dar cred că, la finele anului, ar trebui să fie peste media ultimelor luni. Acest lucru se va datora faptului că va începe Romgaz să se tranzacţioneze, iar volumele vor fi destul de mari. Romgaz va deveni, probabil, cea mai tranzacţionată companie de la BVB, în perioada imediat următoare".

Simion Tihon, broker la Prime Transaction, consideră că, pe lângă întoarcerea în piaţă a sumelor subscrise la Romgaz, la creşterea lichidităţii contribuie şi raportările financiare din această perioadă

"Sunt şanse reduse ca lichiditatea din aceste zile (bineînţeles, neţinând cont de tranzacţiile din oferta Romgaz) să se menţină până la finalul anului", apreciază Simion Tihon.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au scăzut nesemnificativ, cu 0,08%, la 0,478 lei/unitate. În precedentele opt şedinţe, aceste acţiuni au urcat cumulat cu aproape 11%, în aşteptarea publicării rezultatelor financiare înregistrate în primele nouă luni. Profitul net al grupului Petrom a crescut cu 27% în primele nouă luni, la 3,666 miliarde lei (831,6 milioane euro), iar vânzările au coborât cu 5%, la 18,15 miliarde lei (4,117 miliarde euro), potrivit informaţiilor financiare transmise Bursei.

Acţiunile BRD au scăzut cu 4,23%, la 9,05 lei/unitate, după ce în precedentele şapte zile au urcat cu 7%. Instituţia de credit a publicat, ieri, rezultatele financiare înregistrate în primele nouă luni. BRD a consemnat un profit net de 51 milioane lei (11,5 milioane euro), iar venitul net bancar a fost de 2,059 miliarde lei, în scădere cu 5,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP) au atins, în prima parte a zilei, un nou maxim istoric, de 0,8165 lei. La finalul şedinţei, aceste titluri erau cotate la 0,805 lei, preţ cu 0,56% sub închiderea de miercuri.

În oferta de răscumpărare de la Fondul Proprietatea, investitorii au plasat, până ieri, 1.140 de ordine prin care au fost puse în vânzare 3,115 miliarde de titluri, oferta fiind suprasubscrisă de 5,2 ori. Volumul de acţiuni pentru care au fost plasate ordine de subscriere reprezintă 22,61% din toate titlurile FP.

Fondul vrea să răscumpere 600 milioane de acţiuni, pentru care este dispus să plătească 600 milioane lei (135,3 milioane euro). Operaţiunea se va încheia joia viitoare, iar titlurile vor fi cumpărate la preţul de 1 leu/acţiune.

Pe piaţa reglementată, cu excepţia titlurilor SIF Transilvania (simbol SIF3), care au coborât cu 0,24%, la 0,6285 lei/unitate, şi cele ale SIF Muntenia (simbol SIF4), care au stagnat la 0,7185 lei/unitate, cotaţiile celorlalte trei societăţi de investiţii financiare au înregistrat, în a patra şedinţă a săptămânii, evoluţii pozitive. Astfel, acţiunile SIF Banat Crişana (simbol SIF1) au urcat cu 0,27%, la 1,102 lei/unitate, cele ale SIF Moldova (simbol SIF2) cu 0,47%, la 1,291 lei/unitate, iar cele ale SIF Oltenia (simbol SIF5) cu 0,28%, la 1,764 lei/unitate.

Evoluţia SIF-urilor şi cea a Fondului Proprietatea (simbol FP) au condus la deprecierea BET-FI, cu 0,06%, la 28.239,95 puncte.

Indicele BET-BK, al celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a scăzut cu 0,08%, la 1.187,72 puncte, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), s-a micşorat cu 0,52%, la 562,19 puncte, iar BET, al celor mai lichide zece acţiuni, s-a diminuat cu 0,82%, la 6.234,28 puncte.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat, ieri, acţiuni de 1,01 milioane lei (227.327,19 euro), similar cu nivelul de miercuri, când lichiditatea a fost de 1,06 milioane lei (238.225,75 euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb