BVB si RASDAQ OMV Petrom şi FP au limitat, vineri, avansul acţiunilor

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 8 decembrie 2014

OMV Petrom şi FP au limitat, vineri, avansul acţiunilor

Bursa de la Bucureşti a închis vineri în creştere uşoară, avansul fiind limitat de scăderea acţiunilor OMV Petrom (SNP) şi Fondul Proprietatea (FP), primele două ca pondere în indicii pieţei.

Principalii indici ai bursei, BET Plus, de referinţă, şi BET, al celor mai lichide acţiuni, au avansat cu 0,3%. BET Plus include cele mai lichide 40 de acţiuni din piaţa reglementată BVB, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.

Tranzacţiile au însumat 46,34 milioane de lei (10,4 milioane de euro), în linie cu lichiditatea înregistrată în precedentele şedinţe.

Cele mai ridicate transferuri au avut loc cu acţiunile Fondul Proprietatea, de 17,8 milioane de lei. Titlurile Fondul Proprietatea, cu cea mai ridicată pondere în indicii BET şi BET Plus, au scăzut cu 0,6%.

Un impact negativ mai puternic au avut acţiunile OMV Petrom, care au închis în coborâre cu 2,2%, în urma unor transferuri de 2,3 milioane de lei. OMV Petrom este a doua companie ca greutate în principalii indici ai bursei, la mică distanţă de Fondul Proprietatea.

Cele mai multe dintre acţiunile lichide au închis vineri în urcare, cu creşteri semificative afişate de SIF Banat-Crişana (SIF1), de 2,6%, şi Electrica (EL), de 2,4%, potrivit Mediafax. Operaţiunile cu titlurile Electrica s-au ridicat la 4,6 milioane de lei, iar cele cu SIF Banat-Crişana la 4,1 milioane de lei. Sumele includ un transfer deal de 1,36 milioane de lei pentru Electrica şi un schimb de 1,5 milioane de lei în cazul SIF Banat-Crişana.

În rândul acţiunilor cu rulaje ridicate, Romgaz (SNG) a închis în urcare cu 0,9%, Transgaz (TGN) cu 1,9%, Banca Transilvania (TLV) cu 0,7%, Transelectrica (TEL) cu 1,3%, iar SIF Moldova (SIF2) cu 1,5%.

Indicele BET NG, al sectorului energetic, a crescut cu 0,5%, în timp ce BET FI, compus din cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea, a avansat cu 1,2%.

Pe segmentul deal al bursei a mai avut loc şi o tranzacţie cu acţiunile Bursa de Valori Bucureşti (BVB) de 1,6 milioane de lei, precum şi un transfer de 296.000 de lei cu titlurile Transelectrica.

Indicele extins BET XT a crescut cu 0,7%, iar BET BK a avansat cu 1,2%.

BET XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb