BVB şi RASDAQ Un nou maxim pentru acţiunile Fondului Proprietatea

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 29 noiembrie 2013

Un nou maxim pentru acţiunile Fondului Proprietatea

Bursa de la Bucureşti a crescut ieri cu 0,93%, într-o piaţă unde rulajele au scăzut uşor, iar acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au urcat cu 0,8%, atingând un nou maxim istoric, de 0,8175 lei/titlu.

Piaţa a fost pe verde încă de la deschidere, urcând în prima jumătate de oră cu aproape 1%, iar volumele de tranzacţionare au continuat să fie mai ridicate doar pentru unele acţiuni lichide.

"Nu numai pe bursa locală volumele sunt în scădere, acest lucru l-am observat şi pe burse europene dezvoltate. Această situaţie este determinată de faptul că bursa din SUA este închisă joi, cu ocazia sărbătorii Zilei Recunoştinţei, şi pentru că mâine (n.r. astăzi) activitatea va fi doar o jumătate de zi", a declarat Alexandru Păşălan, trader la firma de brokeraj NBG Securities România, citat de Mediafax.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua de ieri în creştere cu 0,93%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,52% peste nivelul de miercuri.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,62%. Acţiunile a patru SIF-uri au urcat cu 0,3% - 1,42%, titlurile SIF Oltenia au scăzut cu 0,16%, iar acţiunile Fondului Proprietatea au crescut cu 0,8%.

În şedinţa precedentă, titlurile SIF-urilor au urcat cu 2,2% - 4,6%, după ce vicepreşedintele ASF Mircea Ursache, responsabil de piaţa de capital, a afirmat că autoritatea ar putea permite SIF-urilor să cumpere acţiuni între ele, să îşi răscumpere titluri, iar în viitor ar putea propune şi modificarea pragului de deţinere.

"Nu cred că este ceva speculativ pe SIF-uri. Interesul rămâne ridicat, acest lucru fiind evidenţiat şi de volumele tranzacţionate. Euforia din şedinţa precedentă m-a surprins având în vedere că poziţia oficialilor ASF a fost exprimată încă de la începutul mandatului. Cu siguranţă că aceste propuneri se vor reflecta şi în preţul acţiunilor în viitor, iar dacă se vor materializa, vor exista mulţi investitori doritori să le deţină în portofoliu", a mai spus Păşălan.

Acţiunilor SIF-urilor au înregistrat ieri rulaje de 470.000 (SIF Moldova) - 5,9 milioane lei (SIF Oltenia), faţă de tranzacţiile de miercuri, de 3,1 milioane lei (SIF Muntenia) şi 7 milioane lei (SIF Oltenia).

Cei doi indici extinşi asi BVB, BET-XT şi BET-BK, au încheiat şedinţa de ieri în creştere cu câte 0,89%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 38,4 milioane lei (8,6 milioane euro), aproape la jumătatea rulajului de miercuri, de 70,8 milioane lei (15,9 milioane euro).

Aproape 80% din lichiditatea de ieri a fost asigurată de transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea (17,8 milioane lei), SIF Oltenia (5,9 milioane lei), SIF Transilvania (aproape 2,7 milioane lei), SIF Banat-Crişana (aproape 2,3 milioane lei) şi OMV Petrom (2 milioane lei).

Titlurile Fondului Proprietatea au urcat cu 0,8% şi au atins un nou record, de 0,8175 lei/acţiune.

Acţiunile Romgaz (SNG) au stagnat, la 35,59 lei, rămânând foarte aproape de preţul maxim atins în ziua listării, de 35,95 lei. Cel mai mare preţ plătit ieri pentru acţiunile producătorului de gaze naturale a fost de 35,72 lei/titlu, cu numai 0,64% sub maximul din ziua listării.

Pe piaţa de la Bucureşti, investitorii au transferat 20.029 de acţiuni Romgaz, iar pe bursa de la Londra, la finalul şedinţei de la BVB, erau rulate 75.560 de certificate de depozit (GDR) Romgaz. Fiecărui certificat de depozit îi corespunde o acţiune Romgaz.

La bursa de la Londra, preţul GDR-urilor a crescut cu 1,07%, la 10,88 dolari (35,49 lei), iar operaţiunile au însumat 818.000 de dolari (2,6 milioane lei).

Acţiunile Impact Developer&Contractor (IMP) au urcat semnificativ şi ieri, cu 13,59%, după ce miercuri au sărit cu 15%, limita maximă de variaţie admisă pentru majoritatea titlurilor de la BVB. În ultimele două săptămâni preţul acestor acţiuni a avansat cumulat cu aproape 83%.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 247.000 de lei, faţă de 446.000 de lei în ziua anterioară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb