BVB şi Sibex vor agendă comună de CA pentru fuziune

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 februarie 2011

Administratorii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) întruniţi, luni, în şedinţă de Consiliu, au căzut de acord să se întâlnească, din nou, în circa două săptămâni, ca să convoace Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) având pe ordinea de zi fuziunea dintre BVB şi Bursa de la Sibiu, potrivit lui Valentin Ionescu, directorul general al bursei bucureştene. Planul celor care susţin fuziunea este ca administratorii BVB să se întâlnească în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră cu administratorii Sibex, având o ordine de zi comună.

Valentin Ionescu ne-a declarat: "S-a agreat, de principiu, o agendă comună cu CA-ul de la Sibex şi faptul că vom avea şedinţă de CA în aceeaşi zi, undeva în prima jumătate a lunii februarie. Subiectul comun va fi convocarea AGEA pentru cele două burse în vederea fuziunii".

Surse apropiate de Bursa de la Sibiu, care nu au dorit să le fie citate numele, susţin că este mai important ca cele două AGEA care vor trebui să se pronunţe asupra fuziunii să se desfăşoare în acelaşi timp. Mai întâi, însă, este nevoie ca administratorii BVB şi ai Sibex să aprobe ei înşişi fuziunea celor două burse, în cadrul unor şedinţe de consiliu, mai spun sursele citate. Acestea ne-au declarat: "Nu ţinem neapărat ca şedinţele de CA să aibă loc în aceeaşi zi. Am convenit că este important ca cele două Adunări Generale Extraordinare care vor fi convocate în vederea aprobării fuziunii să aibă loc în acelaşi timp pentru ca acţionarii celor două burse să nu se influenţeze între ei. Vom lămuri pe parcurs dacă cele două AGEA se vor ţine la Bucureşti şi respectiv Sibiu sau dacă doar la Bucureşti. Locul este mai puţin important".

Bursa de Valori Bucureşti a anunţat, în urmă cu două săptămâni, că reprezentanţi ai conducerii BVB s-au întâlnit la Predeal cu membri din conducerea bursei sibiene, cei prezenţi pronunţându-se pentru reluarea procesului de fuziune între cele două societăţi, întrerupt în urmă cu câţiva ani. La întâlnire au mai participat atunci conducerile societăţilor de investiţii financiare şi comisari CNVM.

Potrivit Actului Constitutiv al BVB actualizat la începutul anului trecut, pentru validitatea deliberărilor Adunării Generale extraordinare este necesară, la prima convocare, prezenţa acţionarilor care să deţină cel puţin trei pătrimi din numărul total de drepturi de vot (75%), iar hotărârile să fie luate cu majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi şi reprezentaţi ( >50%). Hotărârile privind fuziunea societăţii se adoptă, în mod valabil, cu o majoritate de cel puţin două treimi din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi şi reprezentaţi în AGEA, potrivit Actului Constitutiv al BVB.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Fuziunea acesta e o suma de imbecilitati.Unul si-a facut o loterie acasa si i-a dat denumirea pompoasa de bursa. Pe celalalt l-a numit Vintu in fruntea unei jucarii pe care nu o intelege nici dupa 15 ani. Ce poate sa iasa dintr-o atare incrucisare impotriva naturii. Niste papagali actionari ai BVB vor cumpara la un pret mult supraevaluat casa unui medic veterinar din Sibiu. O fuziune demna de cartea reecordurilor. S-a inilnit hotul cu prostul. Acum se cheama fuziune.... Brief: TZEAPA

    1. Stitzi car e pluralul de la Tzeapa....BVBEXS(a se citi beveibecssss....in engleza: tzepeibecsssss). Adica pentru cei mai nou veniti, (..uie)ziunea celor de mai sus ....catre actionari.

      Alo CNVM-uuuuuu...i-a pe aparate ca imi miroase a membrii de CA care vor tranzactiona, actiuni de la cele doua burse inainte ca noi plebea sa aflam ce vor sa faca, asa cum scrie la reglement....Merci pentru atentie....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb