Bursa de Valori Bucureşti (BVB) susţine necesitatea urgentării de către Guvernul României a aprobării strategiilor de privatizare pentru societăţile din portofoliul Fondului Proprietatea (FP), în vederea admiterii la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de Bursă, precum şi adoptarea de către acţionari a hotărârii de listare a acţiunilor societăţilor în cadrul Adunărilor Generale.
BVB apreciază că listarea acestor societăţi va aduce beneficii tuturor actorilor implicaţi: Statului Român, companiilor, Fondului Proprietatea şi acţionarilor acestuia, şi va determina îmbunătăţirea vizibilităţii pieţei de capital din România atât la nivel local, cât şi internaţional. Listarea societăţilor va permite accesul mai facil la finanţare, creşterea transparenţei acestora şi a responsabilizării managementului companiilor în faţa tuturor acţionarilor, precum şi necesitatea respectării regulilor de guvernanţă corporativă în calitate de emitent listat.
Valentin Ionescu, director general al BVB, a declarat: "Suntem încrezători că derularea ofertelor publice pentru companiile de stat din domeniile energetic, telecomunicaţii, transporturi va atrage fonduri semnificative, necesare pentru realizarea de investiţii în vederea dezvoltării afacerii acestora. Transparenţa, principalul atu adus de listare, va determina eficientizarea activităţii companiilor de stat, generând astfel plusvaloare pentru acţionarii acestora".