BVB Toţi indicii au închis pe verde, la finele săptămânii trecute

V. D.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 20 august 2018

Toţi indicii au închis pe verde, la finele săptămânii trecute

Prime Transaction: "Circa jumătate din rulaj, dat de titlurile Banca Transilvania"

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat în teritoriul pozitiv ultima zi de tranzacţionare a săptămânii trecute, pe fondul unui rulaj de 32,87 milioane de lei (7,08 milioane de euro).

În raportul zilnic de tranzacţionare, societatea Prime Transaction a caracterizat evoluţia de vineri a pieţei: "Toţi indicii au închis pe verde. Variaţiile au fost cuprinse între +0,03% în cazul BET-BK şi +1,08% pentru BET-NG. Valoarea tranzacţiilor a ajuns la aproape 33 milioane lei. Tranzacţiile cu acţiuni Banca Transilvania (TLV) au fost din nou cele care au sporit lichiditatea. Astfel, transferurile de pe piaţa principală (8,7 milioane lei) şi cele de pe piaţa DEALS (6,8 milioane lei), cumulat, reprezintă 47% din valoarea tranzacţionată în şedinţa de azi (n.r. vineri). Din cadrul indicelui BET, s-au remarcat titlurile Transelectrica (TEL) cu o apreciere de 1,94%, şi BRD Societe Generale (BRD), cu o creştere de 1,88%. La polul opus, avem doar două companii ale căror cotaţii au scăzut: MedLife (M) - 2,39% şi Fondul Proprietatea (FP) -0,23%".

La capitolul lichiditate, acţiunile TLV s-au clasat pe primul loc, cu o valoare tranzacţionată de 8,72 milioane lei, la preţul de 2,365 lei, în creştere cu 0,42%.

Locul al doilea în topul lichidităţii din piaţa "regular" a fost ocupat de acţiunile OMV Petrom (SNP), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 0,325 lei/titlu, în creştere cu 1,25%, valoarea tranzacţionată cu titlurile emitentului însumând 4,95 milioane de lei.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 2,1 lei, în apreciere cu 1,19% pe fondul unei valori transferate de 3,07 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 0,883 lei/titlu, în depreciere cu 0,23%, în contextul unui rulaj de 2,98 milioane de lei.

Pe piaţa "deal" s-a înregistrat o singură tranzacţie cu titluri TLV în valoare de 6,86 milioane de lei, la preţul unitar de 2,36 lei/acţiune, în urcare cu 0,21%.

Indicele BET, al celor mai lichide 13 acţiuni ale bursei, a crescut cu 0,71%.

Indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,56%, iar indicele BET-XT, ce curpinde cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursă, a avut un avans de 0,61%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Mecanica Ceahlău" (MECF): +7,44%

2. "Condmag" (COMI): +6,25%

3. "Impact Developer & Contractor" (IMP): +2,92%

4. "Altur" (ALT): +2,35%

5. "Transelectrica" (TEL): +1,94%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Oltchim" (OLT): -7,16%

2. "Amonil" (AMO): -5,71%

3. "Electroargeş" (ELGS): -4,78%

4. "Alro" (ALR): -4,38%

5. "Erste Group Bank" (EBS): -3,79%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb