Bursa de Valori Bucureşti (BVB) îşi va extinde, începând cu 21 mai 2015, programul de tranzacţionare cu 30 de minute, până la ora 18:30, pentru pieţele de acţiuni, ETF şi unităţi de fond, aliniindu-şi, astfel, programul de tranzacţionare la cel al altor burse europene importante, arată un comunicat transmis astăzi redacţiei.
Modelul de tranzacţionare de tip "tranzacţionare continuă" va avea programată perioada de pre-deschidere între 9:30 şi 9:45 şi va rămâne deschis până la ora 18:20, pentru ca în intervalul 18:20-18:30 să aibă loc tranzacţionarea la închidere. La ora 18:30 tranzacţionarea continuă va fi închisă.
Tranzacţionarea de tip "licitaţie" - aplicată pentru acţiuni - va avea o perioadă de pre-deschidere de la 09:30 până la 12:30, când se va deschide. Tranzacţionarea la închidere se va face până la ora 13, pentru ca până la 18:20 să fie o perioadă de pre-închidere. Între 18:20 şi 18:30 este programată tranzacţionarea la închidere.
Pentru piaţa "Deal" se anunţă o tranzacţionare continuă de la 9:45 până la 18:30 când va fi închisă.
Bursa de Valori Bucureşti, împreună cu participanţii la piaţă, Depozitarul Central şi alţi stakeholderi ai pieţei de capital din România, au implementat cu succes, din 2014 şi până în prezent, o serie de update-uri la nivel de infrastructură a pieţei. Aceste modificări au adus, printre altele, un nou program de tranzacţionare, o actualizare radicală a domeniului de post-tranzacţionare, prin implementarea ciclului de decontare T+2 şi a separării sistemului de tranzacţionare de cel de post-tranzacţionare, ce au asigurat o participare reală a Depozitarului Central în proiectul european T2S, precum şi prin înlăturarea oricărei limitări în ceea ce priveşte mărimea ordinelor (eliminarea segmentului odd-lot), introducerea unor noi tipuri de ordine şi a două cicluri de decontare, în loc de unul.